15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTeroriștii din aripa siriană a Al-Quaida ameninţă cu atacuri în Occident

Teroriștii din aripa siriană a Al-Quaida ameninţă cu atacuri în Occident

Şeful Frontului al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, a avertizat popoarele din Occident, într-o înregistrare audio difuzată duminică pe Internet, că prelungirea atacurilor împotriva jihadiştilor din Siria "va deplasa bătălia" în ţările lor, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Liderii voştri nu vor plăti doar preţul războiului, veţi plăti un preţ scump", a avertizat Abu Mohammad al-Joulani într-un mesaj adresat popoarelor din Occident, pe care le invită să se opună guvernelor lor.

Este vorba de prima sa intervenţie de la începutul, în urmă cu o săptămână, a unei campanii de atacuri în Siria contra unor poziţii ale grupării extremiste Stat Islamic (SI) şi Frontului al-Nusra.

Nicio ţară nu a trimis trupe terestre pentru a lupta împotriva jihadiştilor dar şeful aripii siriene a reţelei teroriste Al-Qaida afirmă faptul că atacurile sunt efectuate de "la distanţă" şi vor "deplasa bătălia în căminele voastre".

Statele Unite au lansat pe 8 august atacuri aeriene în Irak, pe care le-au extins, de marţi, în Siria luând la ţintă, în principal, poziţii ale Frontului al-Nusra şi membri ai Khorasan, o grupare afiliată la Al-Qaida care, potrivit Washingtonului, se pregătea să comită "atacuri de amploare" în Statele Unite şi Europa.

Intervenţia şefului Frontului al-Nusra survine a doua zi de la difuzarea unei înregistrări video a grupării în care purtătorul său de cuvânt ameninţă coaliţia antijihadistă cu reprealii "în lumea întreagă", calificând operaţiunile acesteia ca fiind un "război împotriva islamului" şi condamnând o "axă a răului" condusă de "ţara cowboy-ilor".

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă