17.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialTeroristul Salah Abdeslam a beneficiat de sprijinul familiilor și rudelor, pe perioada...

Teroristul Salah Abdeslam a beneficiat de sprijinul familiilor și rudelor, pe perioada în care a fost dat în urmărire generală

Teroristul Salah Abdeslam a fost sprijinit de rudele și de prietenii din Bruxelles, mai degrabă decât de jihadiștii grupării Stat Islamic, în cele patru luni în care a fost dat în urmărire general în statele europene, informează Reuters, citat de News.ro.

Abdeslam a fost capturat, vineri, de forțele de intervenție belgiene, în timpul unui raid antiterorist din cartierul Molenbeek, unde s-a născut şi a crescut şi unde încă mai locuiesc părinţii, rudele şi prietenii săi. Teroristul a reușit să scape de autorități cu ajutorul apropiaților, deşi serviciile de securitate se temeau că el ar putea fi ajutat să fugă în Siria, Turcia sau Maroc, cu ajutorul jihadiștilor.

„Abdeslam s-a bazat pe o reţea extinsă de rude şi prieteni, implicaţi deja în tâlhării minore şi trafic de droguri, ca să-i găsească o  ascunzătoare. Este vorba de solidaritate între vecini şi familii”, a declarat procurorul belgian Frederic Van Leeuw.

Salah Abdeslam nu a fost găsit în patru luni de urmărire generală, în ciuda înregistrării a 24.000 de apeluri cu informaţii despre suspecţii atacatorului.Potrivit unor informaţii, Abdeslam s-ar fi ascuns în subsolul apartamentului mamei unui prieten, care nu avea nicio legătură cu militanţii islamişti.

Potrivit primarului Parisului, Anne Hidalgo, protecția lui Abdeslam a fost asigurată de o „formă foarte comunitaristă de organizare” precum cea din Molenbeek, cartier din Bruxelles, informează AFP, citat de Agerpres.

„Fără nicio îndoială, aceasta este o formă care, între ghilimele, i-a protejat nu numai pe autorul atentatelor de la 13 noiembrie, ci şi pe mulţi alţii înainte. Aceasta ne obligă bineînţeles să lucrăm, să reflectăm, să facem ca astfel de forme foarte comunitariste de organizare care ar putea să existe în unele oraşe să fie combătute”, a adăugat Anne Hidalgo.

Suportul primit de Salah Abdeslam s-a dovedit crucial pentru Abdeslam încă de la început. Înainte de atentate, teroristul deţinea un bar în Molebeek împreună cu fratele său, care era centrul vieţii sociale pentru tinerii arabi neinteresaţi de religie, dar care preferau în schimb drogurile.

Abdeslam s-a bazat pe doi prieteni să-l conducă în Bruxelles imediat după atentatele din Paris, soldate cu 130 de morţi, întrucât fratele său s-a aruncat în aer în faţa unei cafenele pariziene. Alţi prieteni l-au condus cu maşina prin Molenbeek şi de la o ascunzătoare la alta.

Însă reţeaua de prieteni şi rude a lui Abdeslam s-a dovedit a nu fi atât de impenetrabilă. Autorităţile belgiene l-au capturat după ce acesta s-a adresat unui prieten pentru a-i găsi o nouă ascunzătoare.

Cele mai citite

Informații utile despre pardoseli epoxidice: aplicabilitate, avantaje, montaj

Cauți o podea rezistentă, aspectuoasă și versatilă, pe care să o folosești cu succes pentru...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

SMIS, stăpâna consultanței mascate în învățământ! Scrie proiecte gratuite și vinde logouri supravaluate

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL au explodat în 2023 după ce a pus mâna pe zeci de contracte de...
Ultima oră
Pe aceeași temă