13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTheresa May, șefa Guvernului britanic, primul lider străin ce va fi primit...

Theresa May, șefa Guvernului britanic, primul lider străin ce va fi primit de Donald Trump la Casa Albă

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, o va primi vineri la Casa Albă pe șefa Guvernului de la Londra, Theresa May, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt prezidențial Sean Spicer, care a precizat că aceasta va fi primul lider străin ce îl va vizita pe noul șef de stat.

Potrivit lui Spicer, președintele mexican, Enrique Pena Nieto, va fi primit și el, pe 31 ianuarie, de noul lider de la Washington.

Premierul britanic Theresa May susține că va sublinia importanța NATO și a Uniunii Europene atunci când va avea prima întâlnire cu noul președinte american Donald Trump, a relatat sâmbătă Financial Times. În pofida faptului că Donald Trump a sugerat înainte de a fi învestit că NATO este „învechită”, afirmație pe care apoi a nunanțat-o, Theresa May și-a declarat convingerea că noul președinte al SUA "recunoaște importanța și semnificația NATO".

"Sunt de asemenea încrezătoare că SUA vor recunoaște importanța cooperării pe care o avem în Europa pentru a asigura apărarea colectivă și securitatea colectivă. Îmi doresc ca UE să fie puternică în continuare și vreau să avem în continuare un parteneriat strâns și strategic cu UE.

Date fiind amenințările cu care ne confruntăm, nu este o perioadă pentru o cooperare redusă", a spus ea pentru Financial Times.

Ea a spus că intenționează să fie „foarte sinceră” în discuțiile cu Trump și că vrea să construiască „o relație foarte specială” între cele două guverne. May și-a mai exprimat speranța că cele două părți vor putea să pună bazele unui acord bilateral înainte de ieșirea oficială a Marii Britanii din UE.

Întrebată despre potențialele dificultăți în colaborarea cu Trump dat fiind faptul că acesta a fost acuzat de o serie de afirmații sexiste și rasiste în timpul campaniei electorale, May a precizat că a fost "clară în legătură cu acele zone în care cred că unele dintre comentariile pe care le-a făcut sunt inacceptabile".

"El și-a cerut scuze pentru aceste comentarii", a mai declarat ea. 

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă