12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialToate staţiile de metrou din Bruxelles vor fi din nou accesibile călătorilor

Toate staţiile de metrou din Bruxelles vor fi din nou accesibile călătorilor

Toate staţiile de metrou vor fi din nou accesibile călătorilor de miercuri, cu excepţia Maelbeek, în care a avut loc marţi un atac terorist, a anunţat marţi seară operatorul de transport public Stib, citat de Le Soir. Tot marţi seară, societatea care gestionează aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem a precizat că acesta va rămâne închis miercuri, relatează AFP, citată de Agerpres

Staţiile de metrou vor fi deschise între orele 07.00 şi 22.00 GMT, iar reţeaua de suprafaţă (autobuze, tramvaie) va fi exploatată în mod normal. Decizia a fost luată de autorităţi, care vor menţine totuşi întăririle militare şi poliţieneşti în întreaga reţea subterană. 

Liniile de metrou 1,2,5 şi 6 vor fi exploatate între orele 07.00 şi 22.00, ultima plecare urmând să aibă loc la 21.30. Linia 12 de autobuz, spre aeroport, nu va circula în continuare. 

La rândul ei, societatea care gestionează aeroportul Bruxelles-Zaventem a anunţat că acesta va rămâne închis miercuri traficului de pasageri. ‘Aeroportul va fi închis pentru zborurile comerciale la sosire şi la plecare mâine, miercuri, 30 martie’, a scris pe Twitter compania. 

O simulare de reluare parţială a activităţii, cu contoare de înregistrare deschise într-o clădire anexă, a fost organizată marţi după-amiază şi datele trebuie încă studiate, a explicat o purtătoare de cuvânt.

Decizia de a menţine închis aeroportul ‘nu este o consecinţă a simulării, care s-a terminat la ora 17.00 (15.00 GMT)’, a precizat această purtătoare de cuvânt, Anke Fransen, menţionând că rezultatele testului nu vor fi cunoscute înainte de miercuri dimineaţă. ‘Sperăm să avem mâine (miercuri) în cursul dimineţii o decizie’ privind o dată de redeschidere parţială, a mai spus ea.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă