13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu a ajuns la Baku

Traian Băsescu a ajuns la Baku

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, luni, la Baku, unde face o vizită oficială de două zile în Azerbaidjan, însoţit de ministrul Economiei, Ion Ariton, şi de secretarul de stat în MAE Doru Costea, potrivit Mediafax.

Potrivit programului, şeful statului român va fi întâmpinat la Palatul Zugulba de omologul său azer, Ilham Aliyev. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete, vor participa la convorbirile oficiale dintre cele două delegaţii oficiale şi vor asista la ceremonia semnării unor documente bilaterale.

Cei doi şefi de stat vor face şi un schimb de decoraţii. Preşedintelui Traian Băsescu îi va fi conferit ordinul Haydar Aliyev, iar şefului statului azer îi va fi acordat Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce – comandă specială, acordat şefilor de stat decoraţi anterior cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Colan.

Băsescu şi Aliyev vor susţine apoi declaraţii de presă.

Şeful statului român mai are programate pentru marţi convorbiri cu premierul azer, Artur Rasizade.
Miercuri, Traian Băsescu va depune câte o coroană de flori la mormântul fostului preşedinte al Republicii Azerbaidjan, Haydar Aliyev, şi la mormântul soţiei fostului preşedinte, Zafira Aliyeva, şi la Monumentul Eroilor.

Tot miercuri, şeful statului român are programate convorbiri cu speaker-ul Parlamentului azer, Oktaz Assadov.

Traian Băsescu urmează să revină în ţară miercuri după-amiază.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă