16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTransnistria îşi mobilizează ARMATA de REZERVĂ

Transnistria îşi mobilizează ARMATA de REZERVĂ

Regimul separatist de la Tiraspol a ordonat înrolarea ofiţerilor în rezervă şi a chemat sub arme tinerii care nu au făcut armata.

Informaţii în acest sens sunt publicate de site-ul  http://independent.md.

Decretele de mobilizare sunt semnate de liderul transnistrean, Evgheni Șevciuk, iar campania de înrolare se va desfăşura până la sfârşitul anului 2015. Sunt chemaţi ca soldaţi tinerii între 18 și 27 de ani, care nu şi-au satisfăcut serviciul militar în termen.

Efectivul trupelor subordonate puterii de la Tiraspol numără între 5.000 şi 7.000 de oameni sub arme. Alţi 80.000 de soldaţi sunt în rezervă. În Transnistria, serviciul militar obligatoriu durează un an.

Transnistria, situată la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, începe pregătirea militară în contextul crizei din Ucraina şi a acţiunilor agresive ale Rusiei.

Potrivit Independent.md, câteva organizații civile din Transnistria au cerut protecția președintelui rus Vladimir Putin în cazul unei amenințări externe. „Cerem protecție de la Vladimir Putin în cazul în care ar apărea o amenințare asupra Transnistriei, el fiind cel care ne poate garanta pacea pe teritoriul nistrean”, a declarat președintele Uniunii Naționale a Femeilor din regiunea transnistreană, Tatiana Dolyșneaya.

Reacția organizațiilor din Transnistria a apărut după ce Ucraina a denunțat mai multe acorduri bilaterale cu Rusia, inclusiv cel de cooperare în domeniul militar, care permitea aprovizionarea și rotația trupelor ruse dislocate în stânga Nistrului.

Citeşte şi:  Stratfor: Instabilitatea din Republica Moldova ar putea fi “o oportunitate” pentru România

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă