18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTrei depozite de armament și un centru de comandă, care aparțineau grupării...

Trei depozite de armament și un centru de comandă, care aparțineau grupării Stat Islamic, distruse într-un bombardament lansat de forțele ruse

Bombardierele ruseşti au distrus, miercuri, trei depozite de muniţie şi armament, cât şi un centru de comandă care aparțineau grupării teroriste Stat Islamic, în Siria, informează agenția TASS, citată de Mediafax.

„În data de 5 iulie, bombardierele Tupolev Tu-95MS, care au decolat de pe aerodromul Engels aflat pe teritoriul Federaţiei Ruse, au efectuat un atac cu rachete de croazieră Kh-101 împotriva unor poziţii ale teroriştilor Stat Islamic, de la graniţa dintre provinciile siriene Hama şi Homs", a prcizat Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat de presă.

Atacul a fost efectuat de la o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri de ţintă şi a distrus trei depozite mari de armament şi muniţie, precum şi un centru de comandă al teroriştilor din apropierea oraşului Akerba.

Potrivit ministerului Apărării de la Moscova, bombardierele au fost însoţite de avioane de luptă Sukhoi SU-30SM, care au pornit din baza aeriană Hmeymim din Siria.

În ultima lună, Rusia a efectuat mai multe raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii strategice ale Stat Islamic. În acelaşi timp, regimul de la Moscova a avertizat că va considera drept ţinte avioanele coaliţiei coordonate de SUA care acţionează în Siria la vest de fluviul Eufrat, după ce o aeronavă americană a doborât un avion de vânătoare al forţelor guvernamentale siriene.

Cele mai citite

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă