12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialTren cu sute de imigranți, BLOCAT la frontiera cu Austria. Care este...

Tren cu sute de imigranți, BLOCAT la frontiera cu Austria. Care este motivul

Un tren ungar, în care se aflau 300 sau 400 de imigranți și care urma să ajungă în Munchen, a fost blocat luni la frontiera cu Austria, la scurt timp după plecarea din Budapesta, a anunțat poliția austriacă, potrivit Agerpres

”Există 300 — 400 imigranți la bord. Ei sunt pe care de a fi debarcați”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției austriece, Roman Haslinger. 

Citește și: Criza imigranților copleșește Europa. Ce soluții există pentru refugiați

Imigranții care au depus cereri de azil în Ungaria vor fi retrimiși la Budapesta, unde trebuie să aștepte răspunsul, conform normelor europene pe baza cărora sunt procesate solicitările. Ceilalți imigranți din tren vor fi autorizați să-și continue călătoria, a precizat Haslinger. 

Ungaria intenționează să înăsprească săptămâna viitoare o serie de legi pentru a reduce presiunea valului de imigranți asupra țării, una dintre măsuri referindu-se la folosirea armatei, în caz de necesitate, pentru a ajuta forțele de poliție în apropierea graniței sudice, a anunțat vineri Gergely Gulyas, deputat din partea formațiunii de guvernământ FIDESZ. 

Citește și: Prin Balcani, spre vestul Europei

Modificările vor viza în total 13 legi, unele având nevoie pentru adoptare de votul a două treimi dintre parlamentari, a precizat Gulyas, care a cerut sprijinul opoziției pentru aprobarea lor. Dacă vor fi adoptate, modificările vor intra în vigoare la jumătatea lunii septembrie. 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă