10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTrump dezbină și irită republicanii

Trump dezbină și irită republicanii

Derivele candidatului la prezidenţiale, Donald Trump pun Partidul Republican sub presiune, diviziunile sunt puternice, sondajele sunt în bernă, polemicile se succed. La Cleveland se mai poate schimba ceva?

Candidatul republican, Donald Trump nu a făcut nimic pentru a da asigurări partiului, în pofida numeroaselor promisiuni că îşi va adapta retorica la solemnitatea funcţiei prezidenţiale. În loc să-şi întărească programul, el a atacat personal un judecător federal însărcinat să ancheteze fosta sa „universitate“, acuzându-l de parţialitate din cauza originilor sale mexicane.

Aceste diatribe au şocat chiar şi propria tabără şi au relansat slabele speranţe ale republicanilor anti-Trump, dornici de o schimbare în extremis a candidatului.

Miliardarul populist Donald Trump nu reuşeşte să treacă la o viteză superioară în cursa pentru Casa Albă, la mai puţin de o lună până la Convenţia de învestitură de la Cleveland. După săptămâni de zvonuri asupra disensiunilor interne privind strategia de adoptat contra democratei Hillary Clinton, lovitura a venit luni. Şi-a demis directorul de campanie, controversatul Corey Lewandowski, gest care trădează slaba pregătire a candidatului care nu poate recentra campania în timp ce afacerile serioase abia încep. Modul iconoclast de a face campanie centrată pe propria persoană, restrânge capacitatea lui Trump de a mobiliza ansamblul electoratului american şi nici măcar cele 31 de milioane de electori republicani care au participat la primare.

La mitingul de sâmbătă din Las Vegas, viitorul candidat conservator, Donald Trump a acuzat doi foşti candidaţi la cursa pentru învestitură că instigă o revoltă contra sa. Magnatul imobiliar este viu criticat de membrii conservatori, pentru declaraţiile controversate făcute după masacrul de la Orlando, din 12 iunie.

 

Posibilă „surpriză“

 

După o săptămână în care Donald Trump, prezumptivul candidat prezidenţial, a consternat numeroşi colegi cu reacţia la masacrul din Orlando, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, a precizat că este obligat de funcţie să susţină viitorul candidat al partidului său, dar a subliniat că nu va încerca să se opună unei rebeliuni a delegaţilor republicani la Cleveland. „Ei scriu regulile, ei iau deciziile. Tot ce doresc este să vă asiguraţi că totul este făcut clar, onest şi prin respectarea regulilor“, a declarat Ryan pentru presă. Ca membru al Partidului Republican cu cea mai înaltă funcţie în Congres, Ryan va fi preşedintele Convenţiei partidului la finele lunii iulie, când delegaţii câştigători la primare vor alege oficial candidatul pentru prezidenţialele din 8 noiembrie. Referindu-se la Trump, el a mai precizat că „ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să spun delegaţilor cum să acţioneze“. Referindu-se la Partid, Ryan a admis că „este divizat şi nu voi spune nimănui să aleagă contra propriei conştiinţe“.

Şeful Camerei Reprezentanţilor a plasat responsabilitatea asupra delegaţilor aleşi de electori şi a subliniat că este presant ca Trump să mute arma şi să „poarte o campanie de care să fim cu toţii mândri“. În această lună, şeful majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a declarat că poate încă anula apro­barea sa pentru Trump, adăugând că „este evident că el nu cunoaşte multe lucruri asupra diverselor probleme“.  McCon­nell i-a cerut lui Trump să utilizeze discursurile pregă­­ti­te şi să schimbe tonul, în special faţă de minorităţi. Fără rezultat. Pe 19 iunie, Trump a reafirmat că SUA ar trebui să înăsprească politica represivă după masacrul din Orlando. Şi a multiplicat propunerile ostile musulmanilor şi nu a ezitat să facă legă­tura între aceştia şi tero­rism, provocând reacţii ostile.   

 

 

Numeroşi republicani se tem că preşedinţia este deja pierdută şi este în joc viitorul partidului şi vizează împiedicarea democraţilor să recâştige controlul Congresului.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă