13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialTsipras ar putea consulta grecii în vederea acceptării unui acord cu creditorii

Tsipras ar putea consulta grecii în vederea acceptării unui acord cu creditorii

Premierul elen Alexis Tsipras ar putea cere populaţiei să decidă prin referendum dacă să aprobe un acord cu creditorii Greciei, relatează Bloomberg, conform Mediafax.

Tsipras a afirmat, luni seara, într-un interviu acordat Star TV, că mandatul său este de a negocia un acord cu statele din zona euro şi FMI care să nu repete cercul vicios al austerităţii, nefericirii şi jafului, o soluţie cu perspective şi în cadru european.

Citește și: Sondaj. Grecii vor să ajungă la un acord cu creditorii lor

“Dacă acordul va depăşi acest mandat, atunci poporul elen trebuie să decidă, evident nu prin alegeri”, a spus Tsipras, întrebat fiind despre posibilitatea organizării de alegeri anticipate sau a unui referendum.

Liderul coaliţiei anti-austeritate a spus că este încrezător că lucrurile nu vor ajunge până acolo, el subliniind că prezenta Greciei în zona euro este o problemă existenţială pentru Europa, cu implicaţii geopolitice.

În interviul care a durat peste două ore şi jumătate, premierul i-a acuzat pe preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, şi Banca Centrală Europeană că tratează incorect Grecia şi îşi încalcă promisiunile.

El şi-a exprimat dorinţa de compromis cu partenerii din zona euro, dar a subliniat măsurile luate de instituţiile europene, care au înrăutăţit situaţia Greciei.

“Pe 18 februarie, BCE a luat o decizie neortodoxă din punct de vedere politic şi etic. A fost decizia de a limita la 9 miliarde de euro suma pe care băncile mari din Grecia o pot păstra în titluri de stat, în timp ce plafonul normal era de 15 miliarde de euro”, a arătat Tsipras.

În opinia sa, decizia înseamnă că băncile greceşti şi-au pierdut capacitatea de a refinanţa obligaţiuni guvernamentale pe termen scurt de 6 miliarde de euro.

Dijsselbloem ar fi dat asigurări că atunci când acordul de bailout va fi prelungit dincolo de luna februarie, ceea ce s-a întâmplat, plafonul va fi eliminat. Ministrul de Finanţe Varoufakis ar fi primit asigurări similare din partea colegilor săi din Eurogroup, prezidat de Dijsselbloem, dar angajamentele nu au fost respectate.

“Greşeala noastră a fost că am lăsat problema la nivelul de promisiuni orale şi nu am cerut un angajament scris”, a spus premierul.

Interviul a fost acordat în condiţiile în care autorităţile elene fac eforturi să strângă banii necesari plăţii pensiilor şi salariilor, până la sfârşitul acestei luni, mizând pe rezervele autorităţilor locale şi ale instituţiilor statului pentru respectarea unor obligaţii de peste 1,5 miliarde de euro.

Reprezentanţii zonei euro au avertizat vineri că nu vor furniza Greciei niciun fel de ajutor înainte de prezentarea de către autorităţile elene a unui plan complet de reforme.

Ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a fost înlocuit luni de la conducerea echipei de negociatori ai Greciei pentru deblocarea programului de salvare, după trei luni de discuţii fără rezultat şi o reuniune cu omologii din zona euro încheiată în dezacord.

Coordonarea discuţiilor cu creditorii internaţionali a fost încredinţată secretarului de stat în Ministerul de Finanţe Euclid Tsakalotos, a informat luni un oficial guvernamental elen.

Rolul lui Varoufakis se va limita la conducerea negocierilor politice cu statele din zona euro şi FMI.

Cele mai citite

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ''influenţa străină'', adoptat în...

Blinken se asigură că Israelul nu va ataca orașul Rafah fără un plan umanitar

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă