15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTunelul Canalului Mânecii, BLOCAT de imigranţi

Tunelul Canalului Mânecii, BLOCAT de imigranţi

Traficul feroviar a fost blocat, în noaptea de marţi spre miercuri, în tunelul de sub Canalul Mânecii, după ce mai mulţi imigranţi au pătruns pe şine şi chiar s-au urcat pe trenuri, informează Mediafax.

“Trenurile aşteaptă să intre în tunel, întrucât sunt intruşi pe şine la Calais, autorităţile sunt la faţa locului pentru a ajuta”, a scris, pe Twitter, compania Eurostar, marţi seara.

Citește și: Regiunea germană Bavaria, asediată de imigranți

Din cauza întârzierilor mari din portul francez, două trenuri au fost nevoite să se întoarcă, unul la Londra şi celălalt la Paris. Un alt tren care circula spre Londra nu s-a putut întoarce la Paris din cauza unei defecţiuni tehnice.

Eurostar a precizat că traficul feroviar ar urma să se desfăşoare în condiţii normale miercuri dimineaţă, dar a adăugat că două trenuri au fost anulate.

“Am fost opriţi la 21.15 (23.15, ora României) în apropiere de Calais, după ce am plecat din Paris, şi ni s-a spus că sunt intruşi pe acoperiş şi în jurul trenului”, a declarat un pasager.

“Trenul a rămas fără electricitate şi a fost împins înapoi în gara din Calais (…) O întârziere destul de mare – circa cinci ore fără lumină, apă sau aer condiţionat”, a adăugat acesta, precizând că “poliţia a inspectat trenul cu ajutorul unui elicopter”.

Citește și: Două bărci, SCUFUNDATE între Turcia și insula elenă Kos: Cel puțin 11 imigranți, MORȚI

“Intruşii sunt pe trenul din faţa noastră”, a scris pe Twitter Lucy Francis, o călătoare din Londra.

“Trenul nostru Eurostar a fost oprit lângă Calais. Şeful de tren ne-a spus că sunt imigranţi pe acoperiş. Poliţia este aici. Foarte foarte trist”, a scris un alt pasager, Conor Maples.

Miercuri dimineaţă, mai mulţi pasageri stăteau la coadă la gara St Pancras, după ce trenul de la 7.55 (9.55, ora României) cu destinaţia Paris a fost anulat din “motive operative”.

 

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă