22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialTurcia: Evenimente dedicate împlinirii a 563 de ani de la căderea Constantinopolului

Turcia: Evenimente dedicate împlinirii a 563 de ani de la căderea Constantinopolului

Turcia sărbătorește, duminică, 563 de ani de la cucerirea Constantinopolului. Cu această ocazie, în întreaga țară au fost organizate o serie de evenimente, informează agențiile AFP și DPA, citate de Agerpres.

Printre evenimentele prevăzute în prgram sunt: demonstraţii ale forţelor aeriene turce, un foc de artificii gigant, prezentarea unei hărţi 3D a oraşului cum era la 1453, un concert susţinut de o orchestră militară formată din 563 de muzicieni.

La Istanbul au fost mobilizați un submarin, o fregată, cinci elicoptere, 9.000 de poliţişti, printre care 40 de lunetişti, şi zeci de câini, potrivit agenției de presă Anadolu, în contextul în care sunt așteptați să participe la evenimente aproximativ un milion de vizitatori.

În cartierul Yenikapi, în Cornul de Aur, a fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate, în contextul în care Turcia a fost zguduită în acest an de mai multe atentate atribuite grupării Stat Islamic sau rebelilor kurzi. 

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi prim-ministrul Binali Yildirim sunt şi ei aşteptaţi la evenimente. 

Potrivit DPA, zeci de mii de turci au ieşit deja pe străzi la Istanbul pentru a participa la evenimente. 

De la venirea la putere a Partidului justiţiei şi dezvoltării (AKP) în 2002, autorităţile turce au înmulţit referirile la trecutul imperial al ţării. La apogeul său, Sublima Poartă a deţinut un teritoriu care se întindea de la porţile Vienei la Golful Aden. 

În acest an guvernul a mediatizat puternic manifestările derulate cu acest prilej, folosindu-se de imagini cu sultanul Mahomed al II-lea şi cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

În 1453, sultanul otoman Mahomed al II-lea, supranumit “Cuceritorul”, a cucerit Constantinopolul.

Cele mai citite

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă