6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTurcia: Mandate de arestare pe numele a 84 de profesori universitari, suspectați...

Turcia: Mandate de arestare pe numele a 84 de profesori universitari, suspectați de implicare în lovitura de stat eșuată

Parchetul turc a emis, vineri, mandate de arestare pe numele a 84 de profesori universitari, suspectați că ar fi fost implicați în lovitura de stat eșuată care a avut loc în Turcia, în 15 iulie, potrivit agenției Dogan, citată de AFP, informează Agerpres.

Dintre aceștia, 29 de suspecți au fost plasați în arest preventiv, în cadrul operațiunii desfășurate în 17 provincii ale țării, precizează agenția turcă de presă. Cea mai mare parte a suspecților lucrează la Universitatea Selcuk din Konya, iar printre ei se află și profesorul Hakki Grobel, fost rector al acestei instituții de învățământ superior, adaugă Dogan.

După lovitura de stat eșuată, autoritățile turce au lansat o epurare masivă, care a suscitat proteste vehemente în străinătate, destituind presupușii simpatizanți ai confreriei Gulen din funcții publice, armată, magistratură, învățământ și economie, amintește AFP.

Citește și: Doi profesori români, reţinuţi în Turcia pentru că ar fi participat la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie

Peste 81.000 de funcţionari publici au fost suspendaţi din funcţie pentru legături cu mişcarea clericului musulman, printre care se numără judecători, procurori, soldaţi, poliţişti, academicieni, medici, profesori universitari, oameni de afaceri, funcţionari, precum şi jurnalişti. De asemenea, 17.740 de persoane au fost arestate şi puse sub acuzare pentru rolul jucat în orchestrarea loviturii de stat.

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.

Citește și: Noi demiteri în Turcia, după lovitura de stat eșuată

Autorităţile turce îl acuză pe Fethullah Gulen de orchestrarea loviturii de stat, care dezminte toate acuzaţiile şi susţine că se va întoarce pe teritoriul turc doar atunci când vinovăţia sa este demostrată de un organ de investigaţie independent.

Statele occidentale au criticat campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile de stat, precum şi din presă, ridicând totodată întrebări cu privire la tratamentul „inuman” la care ar fi supuşi puciştii capturaţi.

Citește și: Parchetul din Turcia cere 1900 de ani de închisoare plus două condamnări pe VIAȚĂ pentru imamul Gülen

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă