11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialTURCIA: Preşedintele Erdogan ACUZĂ presa că a deformat afirmaţiile sale despre egalitatea...

TURCIA: Preşedintele Erdogan ACUZĂ presa că a deformat afirmaţiile sale despre egalitatea dintre bărbat şi femeie

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat, miercuri, presa, într-un discurs susţinut în faţa unor oameni de afaceri, la Istanbul, că a deformat afirmaţiile sale despre egalitatea dintre bărbat şi femeie, pe care a apreciat-o luni ca fiind "împotriva naturii", relatează AFP, preluat de Mediafax.

"Am spus că nu puteţi pune femeile şi bărbaţii pe picior de egalitate (…) şi adaug că femeile au nevoie de justiţie. Am mai spus că între femei şi bărbaţi nu trebuie instaurată o egalitate, ci o echivalenţă", a insistat Erdogan, adăugând că a depus eforturi de-a lungul carierei sale de a "încuraja" şi "susţine" cauza femeilor.

Aceste afirmaţii au stârnit imediat critici, atât din partea opoziţiei, cât şi din partea unor ONG-uri feministe. Miercuri, preşedintele turc i-a reproşat presei că a deformat afirmaţiile sale, care au făcut înconjurul lumii. "Nimeni nu are dreptul să mă defăimeze astfel", a spus el.

Erdogan, care a condus Guvernul timp de 11 ani înainte să fie ales la conducerea statului în august, a provocat în multe rânduri furia unor mişcări feministe turceşti din cauza încercării de a limita, fără succes, dreptul la avort şi pentru că le-a recomandat femeilor să nască cel puţin trei copii.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă