19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTurcia: proiect de lege care întărește puterea președintelui Erdogan

Turcia: proiect de lege care întărește puterea președintelui Erdogan

 
Partidul aflat la guvernare AKP a depus sâmbătă la parlament proiectul de reformă constituţională care consolidează prerogativele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunţat agenţia de presă Anadolu, citată de AFP.
 
Propunerea cu 20 de articole, care prevede transferul unor prerogative esenţiale ale premierului către preşedinte, o funcţie onorifică până acum, este fructul unor negocieri care au durat câteva săptămâni între AKP (partid islamo-conservator aflat la putere) şi MHP (dreapta naţionalistă). Oficialii turci nu au dat publicităţii conţinutul pachetului legislativ, dar destule detalii au ajuns în presă. Una dintre modificări se referă la desfiinţarea poziţiei de premier şi înlocuirea ei cu unul sau doi vicepreşedinţi.
Ideea consolidării puterii lui Erdogan îi nelinişteşte pe membrii opoziţiei, care îl acuză pe preşedinte că încearcă să impună un regim autoritar, mai ales după tentativa de puci din 15 iulie şi epurările care au urmat.
Dar oficialii turci afirmă că un astfel de sistem este necesar pentru a asigura stabilitatea statului, în condiţiile în care Turcia se confruntă cu instabilitatea securităţii, cu o încetinire a creşterii economice, şi cu o ofensivă militară în Siria.
"Dacă Dumnezeu o vrea, va fi începutul unei noi ere pentru Turcia", a declarat sâmbătă Erdogan într-un discurs rostit înaintea trimiterii documentului către parlament.
Propunerea trebuie să câştige susţinerea a 330 de deputaţi din 550 pentru a putea fi supusă votului într-un referendum. Partidul aflat la putere AKP şi dreapta naţionalistă, care susţine textul, au un număr de 355 de deputaţi.
Un referendum ar putea fi organizat în martie, a anunţat vice-prim-ministrul Nurettin Canikli într-un interviu.
Erdogan este primul şef de stat turc ales prin vot universal în 2014 şi a susţinut mereu iniţiativa reformării constituţiei pentru instaurarea unui sistem prezidenţial, citând exemplul Franţei şi al Statelor Unite.
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă