15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialTurcia se oferă să rezolve criza migrației. Propunere - surpriză la Consiliul...

Turcia se oferă să rezolve criza migrației. Propunere – surpriză la Consiliul European

Turcia a făcut o propunere – surpriză referitoare la criza migrației, cu prilejul reuniunii comune, de la Bruxelles, între membrii Consiliului European și reprezentanții Turciei, informează Agerpres.

Şeful guvernului român, Dacian Cioloș, a arătat că “obiectivul iniţial a fost acela de a avea doar o discuţie, un prânz de lucru cu participarea şefilor de stat şi de guvern şi premierul turc, dar a urmat o întâlnire doar a şefilor de stat şi de guvern din UE pentru a discuta o propunere care a venit din partea Turciei şi nu fusese prevăzută iniţial”. 

“Această propunere surpriză, aş putea spune, a fost în general bune primită de şefii de stat şi de guvern europeni, însă, datorită consistenţei ei, s-a ajuns la concluzia că nu se poate lua o decizie astăzi dat fiind şi formatul acestei întâlniri. (…) Această propunere venită din partea Turciei, după discuţii cu preşedintele Tusk, presupune un angajament din partea Turciei de a prelua toţi migranţii ilegali care trec de frontiera Turciei în Uniunea Europeană, deci în Grecia, cu obiectivul de a returna în ţările de origine acei migranţi care nu provin din Siria şi de a accepta ca migranţi azilanţi doar pe sirieni în tabere din Turcia, în responsabilitatea Turciei. Turcia a solicitat din partea UE pentru fiecare migrant ilegal care ar fi trecut din Turcia în Grecia şi care ar urma urma să fie acceptat de Turcia în retur, Turcia să trimită în raport de unu la unu migranţi legal din Turcia spre Uniunea Europeană”, a spus prim-ministrul, într-o declaraţie de presă. 

Potrivit lui Cioloş, obiectivul acestui mecanism este de a întrerupe sau de a descuraja migraţia ilegală din Turcia înspre UE. 

“În schimb, Turcia aşteaptă din partea UE, dincolo de această readmisie legală a unei părţi dintre migranţi, şi o susţinere financiară mai consistentă care să treacă dincolo de cele trei miliarde de euro deja promise. Aşteaptă, totodată, o accelerare a procesului de pregătire pentru aderare la UE, cu o liberalizare a regimului de vize, într-un proces mai accelerat. Iniţial, fusese promisă o liberalizare a regimului de vize pentru toamnă. Turcia aşteaptă ca acest proces să fie scurtat şi să aibă loc până la sfârşitul lunii iunie şi, totodată, posibilitatea de a deschide noi capitole de negociere”, a explicat premierul român. 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă