21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialTurcia avertizează: Conflictul dintre SUA și Rusia, purtat în Siria prin intermediari,...

Turcia avertizează: Conflictul dintre SUA și Rusia, purtat în Siria prin intermediari, poate duce la un nou război mondial

Conflictul din Siria, în care SUA și Rusia se implică în acest moment "prin intermediari", se poate transforma într-un nou război mondial, susține un articol publicat joi în ziarul britanic The Independent.

Un avertisment în acest sens a fost lansat de vicepremierul Turciei, Numan Kurtulmuş, care a denumit acest conflict "proxy war" ("război purtat prin intermediari".

"Dacă acest proxy war va continua, vreau să o spun clar, SUA și Rusia vor ajunge la război", a declarat vicepremierul Kurtulmuş într-un interviu acordat agenției de presă turce Anadolu.

Războiul civil din Siria a devenit deja un conflict regional extins, a subliniat oficialul de la Ankara. SUA și Rusia au încercat să dialogheze pentru a găsi soluții de încetare a focului, dar dialogul celor două supraputeri s-a blocat după incidentul din data de 19 septembrie, când a fost bombardat un convoi al ONU și al Crucii Roșii. În plus, Rusia și-a deteriorat relațiile cu ceilalți membri din Consiliul de Securitate al ONU, după ce a fost acuzată că susține acțiunile militare ale regimului de la Damasc, condus de Bashar al-Assad, împotriva rebelilor de la Alep.

Totuși, vicepremierul Turciei a spus că liderul de la Damasc este doar un "pion" în acest conflict extins și a susținut că plecarea lui de la putere ar fi necesară pentru restabilirea păcii.

Turcia execută, la rândul ei, operațiuni militare în Siria, în zona adiacentă frontierei comune, în care vizează neutralizarea, în egală măsură, a teroriștilor din gruparea ISIS și a luptătorilor kurzi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Șapte legi promulgate azi de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi șapte legi. Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, astăzi, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă