9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTurcia ia noi măsuri împotriva grupării Stat Islamic

Turcia ia noi măsuri împotriva grupării Stat Islamic

Șeful diplomației turce, Mevlut Cavusoglu, a anunțat că mai multe baterii americane antirachetă vor fi desfășurate la frontiera sa cu Siria, pentru a contracara atacurile tot mai frecvente ale grupării jihadiste Stat Islamic, informează AFP, citat de Agerpres.

Astfel, Cavusoglu a declarat că a ajuns la un acord cu Statele Unite „privind desfăşurarea de partea turcă a frontierei a unor (baterii antirachetă) HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System)”.

SI a lansat circa 40 de rachete din zone pe care le ocupă în Siria. Acestea s-au abătut anul acesta asupra oraşului de frontieră turc Kilis (sud-est), provocând moartea a cel puţin 17 civili. O salvă de rachete a făcut duminică doi morţi şi 25 de răniţi în acest oraş care adăposteşte numeroşi refugiaţi sirieni, în condiţiile în care locuitorii din zonă trăiesc sub teroare permanentă. 

Bateriile HIMARS pot fi poziţionate în diferite locuri datorită mobilităţii lor şi sunt, prin urmare, foarte eficiente, graţie unei raze de acţiune de 90 de km, faţă de 40 de km, distanţa până la care bate artileria turcă împotriva poziţiilor jihadiste după fiecare atac asupra teritoriului Turciei. 

Ministrul turc speră, pe de altă parte, ca discuţiile duse cu aliatul american privind stabilirea unei „zone de securitate” în nordul Turciei între zonele Manbij şi Jarablous să se încheie cu decizii concrete. „Obiectivul nostru este de a curăţa această fâşie de pământ (lungă) de 98 km de Daesh (acronimul arab pentru Statul Islamic)”, a mai spus Cavusoglu. 

Turcia pledează pentru crearea unei astfel de zone de la începutul conflictului sirian, dar Washingtonul a fost reticent până acum. 

Cele mai citite

Doliu în fotbalul românesc! A murit o legendă a Universității Craiova

Florin Oprea, portarul cu care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană a României în sezonul 1973-1974, a decedat astăzi, la 76 de...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....
Ultima oră
Pe aceeași temă