20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialTurismul francez a înregistrat pierderi de 750 de milioane de euro, în...

Turismul francez a înregistrat pierderi de 750 de milioane de euro, în prima jumătate a anului. Care este motivul

Industria turistică din regiunea Parisului a pierdut, în prima jumătate a anului, aproximativ 750 de milioane de euro, ca urmare a atentatelor teroriste, grevelor și inundațiilor, potrivit unor oficiali francezi citați de Reuters, informează Agerpres.

„A venit timpul să conștientizăm că sectorul turistic traversează o perioadă de dezastru. Nu mai este timp pentru campanii de comunicare ci pentru un plan de salvare”, a declarat președintele autorității turistice regionale din Paris, Frederic Valletoux. Valletoux a apreciat că este nevoie de investiții semnificative pentru a proteja locurile de muncă din sectorul turistic și a cerut ministrului francez de Extern, Jean-Marc Ayrault să se întâlnească rapid cu oficialii din turism.

Aproximativ 500.000 de oameni din regiunea Ile-de-France au locuri de muncă care au legătură cu turismul, care este cea mai mare industrie din regiunea din jurul Parisului. Franța depinde de turism care generează aproximativ 7% din Produsul Intern Brut al țării și peste 13% în cazul regiunii Ile-de-France, care include Parisul, cel mai vizitat oraș al lumii.

Industria turistică franceză a avut de suferit după ce anul trecut o serie de atentatori au ucis 130 de persoane într-un atac pe străzile Parisului. O nouă lovitură a venit în data de 14 iulie a acestui an la Nisa, iar două săptămâni mai târziu doi oameni au ucis în preot într-un mic oraș din Normandia. La toate aceste atentate s-au adăugat o serie de greve față de un proiect de reformă a legii muncii precum și inundațiile din luna iulie.

Potrivit datelor oficiale, numărul înnoptărilor la hotelurile din regiunea Ile-de-France au scăzut cu 8,5% în prima jumătate a acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce numărul turiștilor străini a scăzut cu 11,5%, iar al turiștilor francezi a scăzut cu 4,8%.

Franța este cea mai vizitată țară din lume cu aproape 85 de milioane de turiști străini în 2015, dintre care 16 milioane numai în Paris. Activitatea slabă din acest an a afectat deja profitul semestrial al grupului hotelier AccorHotels în timp ce Air France-KLM se așteaptă la scăderea veniturilor în lunile iulie-august din cauza situației din Franța.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă