21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialTurist american, arestat în Coreea de Nord

Turist american, arestat în Coreea de Nord

Un turist american aflat în vizită în Coreea de Nord a fost arestat, la sfârşitul lunii aprilie, pentru că a încălcat condiţiile vizei primite, a anunţat vineri agenţia oficială nord-coreeană KCNA, relatează AFP, conform Mediafax.

"Cetăţeanul american, care a intrat în DPRK (Republica Democratică Populară Coreea) pe 29 aprilie ca turist, a întreprins activităţi contrare legilor DPRK", potrivit agenţiei.

"Autorităţile competente l-au plasat în detenţie şi-l interoghează", a adăugat KCNA.

În prezent, în închisorile din Coreea de Nord se află trei cetăţeni ai Statelor Unite.

Ceilalţi doi deţinuţi sunt Matthew Todd Miller, în vârstă de 24 de ani, arestat în aprilie după ce a rupt viza şi a cerut azil în această ţară stalinistă, şi Kenneth Bae, un american de origine coreeană, arestat în noiembrie 2012 şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a căutat să răstoarne regimul, potrivit justiţiei nord-coreene.

KCNA a anunţat la sfârşitul lui aprilie arestarea lui Matthew Todd Miller, "pentru comportamentul pasional de care a dat dovadă la formalităţile de intrare" pe teritoriul ţării.

Phenianul afirmă că Kenneth Bae, al cărui nume coreean este Pae Jun-ho, este un activist creştin evanghelist trimis în China în perioada 2006-2012 cu scopul de a crea "bazele complotului" şi a încuraja nord-coreeni să "comită acte ostile în vederea doborârii Guvernului, ducând concomitent o campanie de defăimare".

Cele mai citite

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă