12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUcraina, după armistițiu: O sută de militari ucraineni, ucişi în lupte cu...

Ucraina, după armistițiu: O sută de militari ucraineni, ucişi în lupte cu insurgenţi

O sută de militari ucraineni au fost ucişi în confruntări cu insurgenţi, iar alţi 500 au fost răniţi de la declararea armistiţiului în estul Ucrainei, pe 15 februarie, anunţă preşedintele Parlamentului de la Kiev, Volodimir Groisman, potrivit Mediafax

“De la declararea armistiţiului, poziţiile armatei ucrainene au fost atacate de 2.500 de ori, 100 de militari ucraineni fiind ucişi şi 500 fiind răniţi”, a declarat Groisman, citat de Interfax

Preşedintele Radei Supreme a precizat că insurgenţii proruşi nu au permis accesul observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa în zonele aflate sub control rebel.

În plus, rebelii au evitat schimburile de prizonieri în virtutea principiului “toţi în schimbul la toţi”, iar Rusia a continuat torturarea ucrainenilor arestaţi din motive politice, a acuzat Groisman.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu cel puţin 6.200 de morţi.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă