17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialUcraina, gata să se judece cu Rusia pentru o datorie

Ucraina, gata să se judece cu Rusia pentru o datorie

Ucraina este gata să se judece cu Rusia pentru o datorie de 3 miliarde de dolari, după ce Guvernul de la Moscova a refuzat să participe la un program de restructurare a unor datorii de 18 miliarde de dolari ale statului ucrainean, aprobat de toţi ceilalţi deţinători de obligaţiuni, relatează Mediafax

Rusia, care deţine obligaţiuni ucrainene în valoare de 3 miliarde de dolari, scadente pe 20 decembrie, nu a participat miercuri la un vot referitor la reducerea cu 20% a valorii datoriilor ucrainene şi prelungirea cu patru ani de maturităţilor, a declarat premierul Arseni Iaţeniuk. El a cerut Rusiei să accepte restructurarea datoriilor la un al doilea vot care va avea loc peste două săptămâni, relatează Bloomberg.

“Sugerăm ca pe 29 octombrie să accepte aceiaşi termeni care au fost acceptaţi de toţi creditorii Ucrainei. Dacă cred că sunt unici, suntem gata pentru un caz în justiţie cu Federaţia Rusă”, a spus Iaţeniuk.

Aprobarea restructurării încheie eforturile Ucrainei din ultimele şapte luni de reducere a datoriilor, pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acordul de salvare de 17,5 miliarde de dolari convenit cu FMI.

Acordul de restructurare a datoriilor izolează obligaţiunile deţinute de Rusia, Guvernul de la Moscova susţinând că este vorba despre un împrumut oficial, care nu trebuie inclus în restructurare.

Investitorii în 13 tipuri de obligaţiuni guvernamentale ucrainene, totalizând 15 miliarde de dolari, au votat miercuri în favoarea acordului. Deţinătorii de obligaţiuni care refuză să participe nu vor primi termeni mai favorabili, iar orice investitor care nu acceptă acordul s-ar putea confrunta cu un moratoriu, a declarat ministrul ucrainean de Finanţe Natalie Jaresko, în această lună.

Rusia a cumpărat obligaţiuni de 3 miliarde de dolari de la guvernul fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici cu puţin timp înainte ca acesta să fie înlăturat de la putere, la începutul anului 2014.

Preşedintele Vladimir Putin a cerut în această săptămână FMI să ajute Ucraina să ramburseze datoria, în timp ce ministrul rus de Finanţe Anton Siluanov a spus că pregăteşte un plan pentru un posibil default al statului ucrainean.

 

Cele mai citite

Gabriela Firea vrea investiții mai mari în Cultura Capitalei

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri că şi-ar dori să se aloce fonduri mai mari din bugetul municipalităţii pentru Cultură,...

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Un nou sondaj Eurobarometru reflectă opiniile și așteptările cetățenilor UE înainte de alegerile europene

Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard arată că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă. “În special, peste trei sferturi dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă