14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUE: Propunerile Greciei sunt o bază bună pentru progresul discuţiilor

UE: Propunerile Greciei sunt o bază bună pentru progresul discuţiilor

Noile propuneri făcute de premierul grec Alexis Tsipras au fost apreciate de Uniunea Europeană drept “o bază bună de discuţii” pentru negocierile de luni, la care creditorii vor să obţină în ultimul moment concesii din partea Guvernului de la Atena, aflat în pragul incapacităţii de plată, informează Mediafax.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit despre “naşterea cu forcepsul” a propunerilor, la care oficialii eleni au lucrat până târziu în noapte, înainte de summitul de luni al liderilor din zona euro de la Bruxelles, în speranţa ca Grecia să rămână în zona euro.

Citește și: Peste 7.000 de manifestanți contra austerității, la Atena

Reprezentantul Germaniei la UE, Martin Selmayr, a scris pe Twitter, fără să ofere detalii, că planul Greciei “este o bază bună de progres” la summitul zonei euro.

Nu este clar cât de mult respectă propunerea elenă condiţiile creditorilor pentru noi reduceri ale cheltuieilor şi majorări de taxe, dar planul oferă speranţa unui acord în ultimul moment, înainte ca Atena să rămână fără bani. Guvernul elen vrea să evite tăierea pensiilor, oferind în schimb eliminarea unor facilităţi fiscale, pentru respectarea ţintelor bugetare cerute de creditori, a declarat duminică o sursă guvernamentală.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de euro care se încheie pe 30 iunie. Autorităţile elene trebuie să plătească FMI la sfârşitul acestei luni datorii scadente de 1,5 miliarde de euro.

Premierul Tsipras a prezentat duminică, telefonic, propunerile de reformă liderilor Germaniei, Franţei şi Comisiei Europene.

Tsipras se va întâlni luni cu preşedintele Comisiei Eueopene Jean-Claude Juncker, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, înaintea reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro, seara urmând să aibă loc summit-ul şefilor de state şi de guverne, a declarat un purtător de cuvânt al UE.

Miniştrii europeni au spus că este improbabil ca acordul final să fie încheiat luni, dar speră la o înţelegere la nivel politic, astfel încât acordul să fie definitivat până la sfârşitul acestei luni.

Speranţele referitoare la deblocarea discuţiilor au dus la aprecierea euro în raport cu dolarul şi a acţiunilor pe pieţele internaţionale.

 

Cele mai citite

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă