10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUE a impus noi sancţiuni regimului al-Assad

UE a impus noi sancţiuni regimului al-Assad

Miniştrii europeni reuniţi la Luxemburg au au adoptat luni noi sancţini împotriva regimului sirian asupra unor apropiaţi ai regimului pentru implicare în reprimarea unor revolte, potrivit unor surse diplomatice. De asemenea, s-a decis şi interzicerea exportului către Siria de kerosen şi a oricărui produs care intră în compoziţia acestora, "deoarece sunt utilizaţi în atacuri aeriene fără discernământ asupra unor civili", relatează AFP, preluat de Mediafax

Noile sancţiuni vizează noul Guvern sirian instalat de către preşedintele Bashar al-Assad pe 31 august, a precizat o sursă europeană. Din acesta fac parte 11 miniştri noi.

Ele constau în principal în blocarea averilor sau o interdicţie de a pătrunde pe teritoriul european şi vor fi aplicate unui număr de 16 persoane şi două entităţi, pentru participarea acestora la reprimare sau susţinerea practică a regimului.

Potrivit ONU, peste 191.000 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul conflictului, în martie 2011, care a provocat totodată peste nouă milioane de refugiaţi.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă