12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialUltim omagiu adus lui Dario Fo, laureat al premiului Nobel. Mii de...

Ultim omagiu adus lui Dario Fo, laureat al premiului Nobel. Mii de oameni cântă pe străzile din Milano

Mii de persoane au defilat cântând, sâmbătă, pe străzile din Milano, până în Piața Domului unde s-a celebrat o ceremonie laică – un ultim omagiu adus laureatului premiului Nobel pentru Literatură Dario Fo, care a murit joi la 90 de ani, relatează AFP preluat de Agerpres.

Cortegiul funerar a pornit de la Piccolo Teatro Strehler unde a fost instalat sicriul scriitorului intonând cântece și balade cu conotații politice, reamintind de angajamentul scriitorului față de unele subiecte politice și sociale, precum războiul din Vietnam, problema palestiniană sau chestiunea avortului.

Sub o mare de umbrele de ploaie colorate, mulțimea s-a strâns apoi la catedrala gotică a orașului, scandând 'Dario! Dario!' Fiul scriitorului, Jacopo și reprezentanții elitei culturale a orașului i-au adus un omagiu vibrant celui căruia nu i-a fost niciodată teamă să înfiereze puterea.

Anti-clerical, angajat politic în extrema stânga, Dario Fo, care a avut nenumărate probleme cu justiția în anii de extremă dreaptă din Italia a fost nevoit să aștepte până în 1977 pentru ca piesele lui de teatru să fie difuzate de televiziune. Deși este dramaturgul italian cel mai jucat în lume după Goldoni.

Autorul unor piese ca "Moartea accidentală a unui anarhist" sau "Nu plătim", Dario Fo, care făcea apel la rebeliune împotriva celor puternici și ipocriți, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1997.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă