11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialUltimatumul dat Ucrainei de către Rusia, cu privire la plata gazelor, amânat...

Ultimatumul dat Ucrainei de către Rusia, cu privire la plata gazelor, amânat pentru 16 iunie

Gazprom a anunţat miercuri dimineaţă că a amânat pentru 16 iunie ultimatumul dat Ucrainei pentru plata datoriei sale la gaze şi continuarea livrărilor, în timp ce miercuri continuau negocierile la Bruxelles, informează Mediafax.

"Partea rusă a făcut un pas în favoarea continuării negocierilor, care în ultima vreme au fost destul de intensive, şi a decis ca trecerea la sistemul de preplată să fie amânată pentru luni la ora 10.00", a declarat preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, la întrevederile cu comisarul european al Energiei, Günther Oettinger.

Potrivit unui comunicat al Kreminului publicat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin, care a discutat la telefon pe această temă cu cancelarul german Angela Merkel, a cerut delegaţiei ruse să continue negocierile cu "poziţii constructive" pentru a se ajunge la un "acord reciproc acceptabil" între Rusia şi Ucraina.

O nouă reuniune pe tema gazelor va avea loc miercuri la Bruxelles între Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, în prezenţa miniştrilor rus şi ucrainean ai Energiei, Aleksandr Novak şi Iuri Prodan.

Gazprom insistă asupra rambursării de către Ucraina a întregii sale datorii pentru gaze care se ridică la 4,5 miliarde de dolari şi ameninţă să treacă la un regim de plată în avans pentru livrările către Kiev, ceea ce înseamnă o eventuală întrerupere a aprovizionării Ucrainei cu riscul de a o perturba pe cea a UE.

Gazprom a amânat deja ultimatumul de pe 3 până pe 9 iunie, apoi de pe 9 până pe 10 iunie, după ce a primit o primă tranşă de la Kiev, în valoare de 786 de milioane de dolari.

Kievul contestă preţul cu care este taxat de la 1 aprilie, de 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, un nivel fără echivalent în Europa, în urma preluării puterii de către prooccidentali.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă