18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUn avion american de spionaj s-a prăbuşit în California, în timpul unui...

Un avion american de spionaj s-a prăbuşit în California, în timpul unui antrenament. Pilotul a murit pe loc

Un avion american de spionaj, de tip U-2, s-a prăbușit, marți, în California, iar unul dintre piloți a murit, a precizat US Air Force, potrivit AFP, preluată de Agerpres. În momentul accidentului, avionul era într-o misiune de antrenament.

Forțele aeriene americane indicaseră inițial că ambii piloți reușiseră să se catapulteze și erau teferi și sănătoși. Ulterior, US Air Force a rectificat informația, precizând că unul dintre ei și-a pierdut viața.

Avionul U-2, numit de asemenea "Dragon Lady" și conceput pentru a putea zbura la altitudini de până la 21.000 de metri pentru a spiona teritoriile inamice, este reputat ca fiind unul dintre avioanele cele mai dificile de pilotat din lume.

Veteran al US Air Force, acest tip de aparat a devenit celebru când unul dintre ele a fost doborât deasupra Uniunii Sovietice în 1960.

Retragerea din dotarea forțelor armate a fost anunțată de mai multe ori. În prezent, ea este prevăzută pentru 2019, avionul U-2 urmând a fi înlocuit printr-o dronă de recunoaștere Global Hawk, capabilă să urce aproape la aceeași altitudine (18.000 de metri) și să rămână în zbor peste 30.000 de ore.

US Air Force dispunea de 33 de aparate U-2 înaintea accidentului, dintre care cinci avioane — de același tip cu cel care s-a prăbușit marți — au câte două locuri, fiind utilizate pentru antrenament. Aviația militară americană nu a făcut încă precizări despre cauzele accidentului.

Cele mai citite

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Șase austrieci responsabili de o escrocherie online cu criptomonede au fost arestați

Agențiile de aplicare a legii din Austria, Cipru și Cehia au arestat șase austrieci responsabili de o escrocherie online cu criptomonede. Europol și Eurojust...
Ultima oră
Pe aceeași temă