16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn avion militar s-a apropiat de o aeronavă în care erau deputaţi...

Un avion militar s-a apropiat de o aeronavă în care erau deputaţi ruşi. Reacția Rusiei

Oficiali ruşi au denunțat un “act neprietenos” al Alianţei Nord-Atlantice și au cerut explicaţii, după ce un avion de vânătoare s-a apropiat, deasupra frontierei dintre Franţa şi Elveţia, de o aeronavă civilă care transporta o delegaţie parlamentară rusă condusă de preşedintele Dumei de Stat, potrivit Mediafax

Delegaţia parlamentară rusă condusă de Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat, se deplasa spre Geneva pentru o conferinţă internaţională. În timp ce avionul rus de tip Tupolev se afla în zona oraşului elveţian Biel, în apropiere de frontiera cu Franţa, s-ar fi apropiat periculos o aeronavă de vânătoare F-18.

“Incidentul demonstrează lipsă de respect şi un act neprietenos din partea NATO. Un astfel de incident ar fi fost de neconceput în timpul independenţei Franţei faţă de NATO”, a reacţionat, potrivit Itar-Tass, deputatul rus Serghei Gavrilov, care se afla în avion.

În urma incidentului, petrecut luni dimineaţă, Ministerul rus de Externe l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul Franţei, Jean-Maurice Ripert.

“Partea rusă a exprimat cea mai profundă preocupare privind acest incident, explicându-i ambasadorului că este compromisă credibilitatea Franţei”, a subliniat Ministerul rus de Externe.

Dar atitudinea Moscovei a atras replica dură a Ministerului de Externe de la Paris, care susţine că Franţa nu a fost implicată în niciun fel în incident.

După mai multe ore de confuzie, Elveţia a comunicat că avionul de vânătoare F-18 aparţine Forţelor Aeriene elveţiene şi a fost trimis într-o misiune de identificare a aeronavei civile. “Luni la ora 10.22 (11.22, ora României), un avion rus de linie marca Tupolev, care avea autorizaţie de survol, a pătruns în spaţiul aerian elveţian, deasupra oraşului Biel, în apropierea Franţei. A fost trimis un avion de vânătoare pentru verificarea identităţii aparatului de zbor”, a comunicat Ministerul elveţian al Apărării, citat de cotidianul Le Monde.

“Astfel de misiuni sunt efectuate cu o frecvenţă de circa 100 pe an. Nu a existat niciun pericol”, susţin autorităţile elveţiene.

Moscova a reiterat luni seară că aşteaptă clarificări atât din partea Elveţiei, cât şi din cea a Franţei.

Cele mai citite

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă