14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUn belgian face patru ani de închisoare pentru că a vrut să...

Un belgian face patru ani de închisoare pentru că a vrut să incendieze un magazin care vindea Charlie Hebdo

Un bărbat care a ameninţat că va incendia un supermarket din Belgia deoarece vindea săptămânalul francez Charlie Hebdo, a cărui redacţie a fost lovită de un atentat la începutul anului 2015, a fost condamnat joi la patru ani de închisoare, au anunţat agenţiile Belga și AFP, citate de Agerpres.

Bărbatul de 37 ani, identificat ca fiind ‘Souphiane O.’, a strigat ‘Voi pune foc în curând’ în timp ce se afla la 30 ianuarie la periferia oraşului Bruges (nord-vest), după ce a observat că în magazin se vindea săptămânalul satiric, a precizat agenţia de presă belgiană. 

Tribunalul corecţional din Bruges a apreciat că “nu este vorba de declaraţii stupide, impulsive’ şi că bărbatul ‘are profilul pentru a comite astfel de fapte’, menţionează sursa citată. 

Avocatul suspectului, Mathieu Langerock, a declarat că Souphiane O. nu urma atunci tratamentul corect necesar pentru bipolaritate şi că acesta suferea de toxicomanie de ani de zile. 

Sediile pariziene ale Charlie Hebdo au fost vizate de un atac jihadist care s-a soldat cu 12 morţi, la 7 ianuarie, la Paris. Acest atentat împotriva redacţiei revistei franceze, acuzată de blasfemie împotriva profetului Mahomed, a provocat un val de emoţii în Franţa şi în străinătate, în special în Belgia, unde difuzarea unor emisiuni a fost oprită, inclusiv în regiunea Flandra. 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă