16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn bombardier Suhoi a căzut în Siberia. Pilotul s-a catapultat

Un bombardier Suhoi a căzut în Siberia. Pilotul s-a catapultat

Un bombardier Su-25 s-a prăbuşit miercuri dimineaţă în regiunea Primorie (Siberia de Est) în timpul unui zbor de rutină într-o zonă rezidenţială, relatează agenţiile ruse de presă, citate de Agerpres.

Avionul militar a căzut pe un domeniu privat, dar la sol nu s-au raportat distrugeri majore. Pilotul a reuşit să se catapulteze, iar viaţa lui nu este în pericol, potrivit agenţiei de presă TASS. 

Locul accidentului a fost izolat, iar pompierii încercau să stingă incendiul izbucnit după ce avionul a explodat la impactul cu solul şi a distrus două magazii. Avionul militar s-a prăbuşit în urma unei defecţiuni la un motor în timpul unui zbor de antrenament, pe când pilotul încerca să efectueze manevra de aterizare. 

‘Avionul zbura şi, dintr-odată, fără niciun motiv aparent, a început să cadă’, au relatat martori pentru agenţia locală de presă PrimaMedia. 

Avionul militar nu avea la bord muniţie, a precizat serviciul de presă al armatei, adăugând că o Comisie pentru securitatea zborurilor din cadrul forţelor aeriene ruse se va deplasa la locul accidentului. 

Pilotul Su-25 a făcut totul pentru ca avionul să nu cadă deasupra clădirilor de locuit, a indicat la rândul său un responsabil local, Vladimir Siomkin, pentru agenţia de presă din Primorie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă