10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUn cetățean al Republicii Moldova a fost arestat sub acuzația că a...

Un cetățean al Republicii Moldova a fost arestat sub acuzația că a luptat ca mercenar pentru Rusia

Un cetățean al Republicii Moldova, originar din Transnistria, a fost arestat sub acuzația că a luptat ca mercenar în formațiunile pro-ruse din estul Ucrainei, informează marți site-ul Timpul.md.

Suspectul, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut într-o operațiune realizată de ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), în cooperare cu angajaţii Ministerului Afacerilor Interne şi ai Procuraturii din Chişinău, după un “complex de acţiuni speciale de investigaţii”.

Presa din Republica Moldova nu menționează în ce regiune a țării a fost capturat suspectul, în condițiile în care raioanele din stânga Nistrului se află sub controlul autorităților separatiste de la Tiraspol.

Anchetatorii de la Chișinău susțin că acuzatul a cooperat cu ei și și-a recunoscut vina, confirmând că “a luptat de partea unei formaţiuni militarizate din orașul Doneţk”.

Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, acțiunile de mercenariat se pedepsesc cu închisoare de la trei la șapte ani.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....
Ultima oră
Pe aceeași temă