11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialUn cetățean american, condamnat la 15 ani de închisoare, în Coreea de...

Un cetățean american, condamnat la 15 ani de închisoare, în Coreea de Nord, a fost eliberat. Otto Warmbier este deja în drum spre Statele Unite. Tânărul este în comă de peste un an

Un cetățean american, condamnat la 15 ani de închisoare pentru activități împotriva siguranței statului nord-coreean, a fost eliberat de autoritățile de la Phenian. Familia lui Otto Warmbier a anunțat că bărbatul este în comă, fiind în prezent transportat spre Statele Unite, informează Washington Post și AP, citate de Mediafax.

Anunțul eliberărării cetățeanului american a fost făcut de șeful diplomației SUA, Rex Tillerson. Potrivit lui Rex Tillerson, Departamentul de Stat a obţinut eliberarea lui Otto Warmbier sub coordonarea preşedintelui Donald Trump.

Totodată, Tillerson a dat asigurări că Departamentul de Stat va continua negocierile pentru a obţine eliberarea altor trei americani deţinuţi în Coreea de Nord.

Familia cetățeanului american a anunțat că starea de sănătate a acestuia nu este una bună, întrucât Otto Warmbier, în vârstă de 22 de ani, este în comă de peste un an, adică imediat după ce a fost văzut la procesul desfăşurat în Phenian în martie 2016.

„Fiul nostru vine acasă. Pentru moment, tratăm această situaţie ca fiind un accident. Îl vom vedea pe Otto în această seară", a declarat Fred Warmbier pentru cotidianul The Washington Post.

Otto Warmbier, student la Universitatea din Virginia, a fost condamnat în martie 2016, în Coreea de Nord, la 15 ani de închisoare şi muncă silnică pentru activităţi contra siguranţei statului nord-coreean.

Cele mai citite

Giurgiucanu, un ”campion” al retrocedărilor, revine în instanță pentru terenul din Mamaia pierdut din cauza erorii de procedură

Georgică Giurgiucanu, cunoscut în contextul Dosarului Retrocedărilor, nu se lasă după ce a pierdut un teren din  stațiunea Mamaia. Georgică Giurgiucanu, figură cunoscută în...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă