10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUn fragment de avion care poate duce spre MH370?

Un fragment de avion care poate duce spre MH370?

Echipe de cercetători au sosit în insula La Reunion pentru a determina dacă fragmentul de aripă descoperit aparţine Boeingului Malaysia Airlines dispărut în martie 2014.

Descoperirea, miercuri, a unei misterioase bucăţi de avion pe malul estic al insulei franceze La Reunion, în Oceanul Indian, a ridicat întrebări asupra unei eventuale legături cu zborul MH370 al Malaysia Airlines, un Boeing 777 dispărut la 8 martie 2014. Joi, premierul malaezian Najib Razak a declarat că o echipă a fost trimisă pentru o  anchetă la faţa locului, de identificare a bucăţii de aripă care va fi apoi trimisă la Toulouse pentru analize. El a precizat că „foarte probabil” piesa aparţine unui Boeing 777. Fragmentul lung de doi metri este acoperit de scoici, ceea ce înseamnă că a stat mult timp în apă, iar descoperirea lui a  lansat din nou cele mai ciudate ipoteze privind dispariţia fără urmă a avionului MH370. Joi dimineaţă, în acelaşi loc, anchetatorii sosiţi în La Reunion au descoperit o bucată de valiză de culoare maro.

Anchetatorii americani cunoscători ai anchetei care a încercat luni de zile să afle ce s-a petrecut cu avionul malaezian  au concluzionat că marele obiect descoperit pe insula La Reunion ar proveni, cel mai probabil, de la Boeingul dispărut. Americanii au precizat că vor aştepta experţii aviaţiei franceze pentru examinarea obiectului, urmând să determine dacă are un număr de serie corespunzător celei a jet-ului malaezian. Biroul de securitate al aviaţiei franceze, BEA, a declarat că „studiază bucata de avion  găsită în La Reunion împreună cu colegii din Malaysia şi Australia şi cu autorităţile judiciare”. Experţi în aviaţie care au consultat fotografiile publicate ale obiectului declară că seamănă cu partea unei aripi de avion de linie cunoscută sub denumirea de eleron, una din suprafeţele de control pe care piloţii le folosesc pentru ghidarea avionului în zbor.

Ipoteze şi speculaţii

Zborul MH370, cu 239 persoane la bord, pornit din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, a dispărut de pe radare şi a încetat comunicarea cu controlorii de zbor de la sol la o oră de la decolare, după miezul nopţii de 8 martie 2014. A zburat spre vest în peninsula malaeziană apoi spre sud peste Oceanul Indian şi s-a presupus că s-a prăbuşit în ape foarte adânci, antrenând moartea tuturor persoanele aflate la bord. De atunci, nici o urmă nu a fost descoperită, în pofida vastelor şi intenselor cercetări aeriene şi maritime conduse de Australia în sudul Oceanului Indian, unde au fost îndreptaţi sateliţi pentru captarea semnalelor sistemelor de comunicaţie ale aparatului.

Pentru moment nu a fost privilegiată nici o ipoteză, concluziile fiind premature înainte de stabilirea tipului de avion căruia îi aparţine piesa descoperită, experţii francezi precizând că „în câteva zile vom avea un răspuns definitiv”. Faptul că s-au găsit bucăţi în La Reunion nu înseamnă că MH370 a zburat atât de departe. Prăbuşindu-se în largul Australiei,  bucăţile sale au fost împinse de curenţi şi au eşuat în acest loc după un an, estimează Xavier Tytelman, expert francez în securitate aeriană. Ipoteza unui fragment provenit de la MH370 nu este singura avută în vedere de mediile aeronautice, care menționează că ar putea fi un fragment al unui Airbus A310 al companiei Yemenia, prăbuşit în 2009 în largul Comorelor, sau al unui bimotor prăbuşit în 2006 la sud de La Reunion. 

Cele mai citite

Ramzan Kadîrov se antrenează într-o sală de fitness după ce s-a anunțat că e pe moarte

Omul forte din Cecenia, Ramzan Kadîrov, a publicat un videoclip în care arată cum se antrenează într-o sală de fitness, într-o aparentă intenţie de...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă