14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUn iordanian este suspectat în SUA că a prăbușit intenționat avionul pe...

Un iordanian este suspectat în SUA că a prăbușit intenționat avionul pe care învăța să-l piloteze

Un cetăţean iordanian este suspectat că a provocat intenționat prăbuşirea unui avion uşor în Statele Unite, informează Fox News citat de Mediafax.

Iordanianul, care a murit în accident, era cursant în avion. Informația că el ar fi determinat intenționat prăbușirea aeronavei provine de la pilotul instructor, care a supraviețuit accidentului. În acest moment, investigația a fost preluată de Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI).

Avionul de tip Piper PA-34 Seneca s-a prăbuşit marţi în statul american Connecticut. Pilotul, grav rănit în accident, a explicat că avionul efectua cursuri de zbor, transmiţându-le anchetatorilor de pe patul spitalului că nu a fost vorba de un accident.

Potrivit publicaţiilor The New York Times şi The Hartford Courant, pasagerul decedat este Feras Freitekh, un iordanian în vârstă de 28 de ani care se înscrisese la cursuri de zbor.

Pilotul supravieţuitor, Arian Prevalla, care este şi instructor de zbor, susţine că elevul iordanian a prăbuşit intenţionat aparatul. Avionul a lovit un stâlp de înaltă tensiune şi a căzut în zona East Hartford, în apropierea fabricii de motoare de avioane Pratt & Whitney, considerată parte a "infrastructurii esenţiale" din Statele Unite.

Oficialii americani au confirmat că investigaţia se concentrează acum pe ipoteza prăbuşirii intenţionate a aparatului de zbor, anchetatorii verificând legăturile cetăţeanului iordanian.

Feras Freitekh, în vârstă de 28 de ani, a ajuns prima dată în Statele Unite în anul 2012, cu o viză de tip M1, pentru cursuri de zbor, informează CBS News. Freitekh avea deja o primă licenţă de zbor din mai 2015, dar acum voia obţinerea unui grad suplimentar.

"Ancheta este încă în etapa preliminară. Nu este exclusă nicio ipoteză", a declarat locotenentul Josh Litwin, de la Poliţia din East Hartford, precizând că aparatul de zbor avea dublă comandă.

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a comunicat că planul de zbor al avionului prevedea aterizarea pe Aeroportul Brainard din Hartford.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă