11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn islamist arestat la Bruxelles a fost INCULPAT pentru implicare în atacurile...

Un islamist arestat la Bruxelles a fost INCULPAT pentru implicare în atacurile de la Paris

Un suspect arestat preventiv în cadrul operaţiunilor antiteroriste din Belgia a fost inculpat pentru implicare în atentatele de la Paris, în care au fost ucise 130 de persoane, informează BBC, citat de Mediafax.

Suspectul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, se numără printre cele cinci persoane reţinute duminică. Două dintre acestea au fost eliberate, restul fiind în continuare interogate.

"Un suspect a fost pus sub acuzare pentru participare la activităţile unui grup terorist şi pentru atac terorist", a anunțat, luni seară, Parchetul din Bruxelles. Este vorba de a patra persoană inculpată în Franţa şi Belgia pentru atentatele din 13-14 noiembrie.

Alte 15 persoane aduse pentru interogare au fost eliberate.

Autorităţile belgiene au luat măsuri stricte de securitate în regiunea Bruxelles, pe fondul informaţiilor privind prezenţa în această zonă a islamistului Salah Abdeslam, unul dintre presupuşii autori ai atacurilor de la Paris, în care au fost omorâte 130 de persoane. Atentatele au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă