12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn judecător din New York a fixat primul termen al procesului lui...

Un judecător din New York a fixat primul termen al procesului lui Joaquin “El Chapo” Guzman

Un judecător din New York a fixat vineri pentru 16 aprilie 2018 primul termen al procesului împotriva celebrului traficant mexican de droguri Joaquin "El Chapo" Guzman.

"Să încercăm să respectăm acest termen", a declarat judecătorul federal din Brooklyn Brian Cogan, în timpul unei audieri în prezența lui Joaquin Guzman, în vârstă 60 de ani, și a soției sale Emma Coronel, de 27 de ani.

Data începerii procesului, care ar urma să dureze între două și trei luni, ar putea fi cu toate acestea amânată, acțiunea în instanță anunțându-se extrem de complexă. Îmbrăcată toată în alb, Emma Coronel, fostă câștigătoare a unor concursuri de miss, a făcut adesea schimb de priviri cu soțul său în timpul audierilor.

Judecătorul și-a confirmat joi refuzul de a o lăsa să-și viziteze soțul în închisoare, chiar dacă Guzman va putea să-i trimită mesaje, al căror conținut va fi în prealabil verificat. Judecătorul a justificat acest refuz, precum și cel de a lăsa Amnesty International să-l viziteze în închisoare, prin antecedentele lui Guzman, care a reușit deja de două ori să evadeze din închisori mexicane.

Aceste evadări fac ca Joaquin Guzman să fie, de la extrădarea sa în SUA, la 19 ianuarie, deținut în izolare 23 de ore din 24, în închisoarea Manhattan Correctional Center, una dintre cele mai sigure din SUA. Joaquin Guzman este acuzat că a condus timp de 25 de ani cartelul de droguri din Sinaloa, unul dintre cele mai puternice cunoscute vreodată pe continentul american. Atunci când era închis în Mexic, "El Chapo" a evadat de două ori: în 2001 și în 2005, înainte de a fi din nou prins.

El a fost inculpat pentru 17 capete de acuzare de justiția americană, pe primul loc figurând conducerea cartelului, fiind pasibil doar pentru această acuzare de închisoare pe viață.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă