18.9 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialUn lider islamist care a revendicat doborârea avionului RUSESC a fost ELIMINAT

Un lider islamist care a revendicat doborârea avionului RUSESC a fost ELIMINAT

Un lider al grupului terorist afiliat reţelei ISIS care a revendicat doborârea avionului rus în nordul Egiptului a fost eliminat, informează CNN, citată de Mediafax.

CNN preia informația de la agenţia de ştiri MENA, care afirmă că Ashraf Ali Ali Hassanein al-Gharabali, unul dintre liderii grupului fundamentalist Provincia Sinai, a murit într-o operaţiune militară.

Nu există detalii despre circumstanţele morţii teroristului şi nu este clar dacă acesta a fost implicat în doborârea avionului de pasageri rus prăbuşit pe 31 octombrie în regiunea egipteană Sinai.

Potrivit agenţiei MENA, Ashraf al-Gharabali era “cel mai periculos lider” al grupului Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic.

Avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh – Sankt-Petersburg, s-a prăbuşit pe 31 octombrie în Peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Incidentul aerian s-a soldat cu moartea celor 224 de persoane aflate la bord. Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic, a revendicat doborârea avionului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Meciul Simonei Halep de la Trophee Clarins, amânat din cauza ploii

Meciul pe care Simona Halep trebuia să îl dispute astăzi în prima rundă a turneului Trophee Clarins de la Paris a fost amânat din...

Prețul la detergenți a crescut cu 25%. Ciolacu: ,,Urmează o anchetă de la Consiliul Concurenței”

Deși rata inflației a scăzut în luna aprilie sub 6%, suntem în continuare în topul țărilor Uniunii Europene cu cele mai mari scumpiri. Anumite...

Revolut Money Report: Ce vor românii de la banca lor digitală?

Digital banking-ul a devenit, în ultimii ani, mai mult decât o alternativă la banking-ul clasic pentru nevoile financiare obișnuite ale clienților - plăți, împrumuturi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă