10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUn lider jihadist 'periculos' a fost doborât de armată în Tunisia

Un lider jihadist ‘periculos’ a fost doborât de armată în Tunisia

Un lider jihadist ‘periculos’ a fost doborât în noaptea de miercuri spre joi, în timpul unei operaţiuni antiteroriste desfăşurată de armată în zona vest-centrală a Tunisiei, a anunţat joi Ministerul Apărării tunisian, informează AFP, preluată de Agerpres

Unităţi ale armatei au ‘reperat’ în zona militară închisă de pe Muntele Mghilla mişcări ale unor ‘elemente teroriste’, înainte ca forţele militare speciale să reuşească să-l ucidă pe ‘unul dintre cei mai periculoşi lideri terorişti din Tunisia’, a precizat ministerul într-un comunicat. 

Identificat ca Seifedine Jameli alias Abou al-Qaaqaa, acest presupus lider jihadist face parte din organizaţia teroristă Jund al-Khilafa (‘soldaţii califatului’ în arabă), aliată grupării Stat Islamic (SI), potrivit aceleiaşi surse. Arme, muniţii şi material militar au fost ridicate în timpul acestei operaţiuni încă în curs, a adăugat ministerul. 

În aceeaşi regiune, un păstor de 17 ani a fost decapitat în noiembrie de către jihadişti, suscitând o vie emoţie în Tunisia. 

Forţele de securitate şi armata urmăresc din 2012 grupările extremiste armate încercuite în zonele montane ale ţării, în special pe Muntele Chaambi, în regiunea Kasserine (centru-vest), considerat principala bază a luptei jihadiste. 

După revoluţia din 2011, Tunisia se confruntă cu ascensiunea unei mişcări jihadiste responsabile de moartea a peste o sută de soldaţi şi poliţişti. Anul trecut, trei atacuri sângeroase revendicate de gruparea SI au făcut 72 de morţi, dintre care 59 de turişti străini.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă