16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn post de televiziune din Azerbaidjan, închis temporar, din cauza unui interviu...

Un post de televiziune din Azerbaidjan, închis temporar, din cauza unui interviu cu predicatorul Fethullah Gulen

Un canal de televiziune privat din Azerbaidjan, care intenționa să difuzeze un interviu cu predicatorul Fethullah Gulen, acuzat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că ar fi plănuit lovitura de stat eșuată din Turcia, a fost închis, informează AFP, citat de Agerpres.

Consiliul posturilor de televiziune şi radio naţionale din Azerbaidjan a afirmat într-un comunicat că a „dat ordinul de a suspenda temporar difuzarea emisiunilor canalului de televiziune ANS cu scopul de a preveni orice provocare ce ar aduce atingere parteneriatului strategic dintre Turcia şi Azerbaidjan şi de a împiedica astfel orice propagandă teroristă”. 

Citește și: Lovitura de stat eșuată din Turcia: Gulen nu crede că va fi extrădat

Omul puternic al Turciei l-a acuzat pe Fethullah Gulen, exilat în Statele Unite, că a pus la cale tentativa de lovitură de stat care a zguduit Turcia în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Predicatorul a negat categoric orice implicare, sugerând că preşedintele Recep Tayyip Erdogan ar putea fi el însuşi instigatorul. O ipoteză luată în discuţie şi de experţi şi analişti politici. 

Recep Tayyip Erdogan a îndemnat Statelor Unite să îl extrădeze pe Fethullah Gulen, dar secretarul de stat american, John Kerry, i-a răspuns că Turcia ar trebui, pentru a-şi motiva cererea, să prezinte „dovezi, şi nu alegaţii” împotriva opozantului.

 Citește și:  Turcii din America cer extrădarea lui Gulen, după acuzațiile lui Erdogan

Fethullah Gulen, 75 de ani, trăieşte retras din 1999 în nord-estul Statelor Unite şi nu acordă practic niciun interviu, dar se află în fruntea unei puternice mişcări în Turcia, care include şcoli, organizaţii neguvernamentale şi firme sub numele Hizmet (serviciu, în turcă).

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă