12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn refugiat sirian a găsit 150.000 de euro în Germania. Ce a...

Un refugiat sirian a găsit 150.000 de euro în Germania. Ce a făcut cu ei

Muhannad, un student sirian de 25 de ani, a găsit suma de 150.000 de euro într-un dulap oferit de o asociaţie de caritate şi i-a dus la poliţie, informează miercuri 20minutes.ch citat de Agerpres.

Poliţia germană a făcut din el eroul zilei. Tânărul sirian s-a prezentat recent la biroul de migraţie din Minden (la 70 de kilometri de Hanovra) şi a predat 50.000 de euro cash şi carnete de economii în valoare de peste 100.000 de euro. Tânărul a povestit că i-a găsit din întâmplare într-o ascunzătoare dintr-un dulap primit de la o organizaţie de binefacere, potrivit Die Zeit. 

“Sunt musulman şi Coranul ne spune că nu trebuie să luăm ceea ce nu ne aparţine”, a explicat Muhannad într-un interviu acordat unui post de radio local. Studentul la comunicare a ajuns în Germania în luna octombrie a anului trecut. 

Poliţia a lansat căutarea proprietarului comorii, iar tânărul refugiat poate spera să primească 3% din totalul sumei predate, adică 4.500 de euro. “Se întâmplă ca oamenii să ne aducă sume mici, însă o asemenea sumă reprezintă un fapt excepţional”, a afirmat poliţia locală, citată de 20minutes.ch.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă