15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialUn TAIFUN a produs 21 de morți în CHINA. Pagube estimate: un...

Un TAIFUN a produs 21 de morți în CHINA. Pagube estimate: un MILIARD de euro

Trecerea taifunului Nepartak, retrogradat la stadiul de furtună tropicală după ce a ajuns sâmbătă deasupra Chinei continentale, s-a soldat cu 21 de victime şi cel puţin 13 persoane dispărute, arată noul bilanţ difuzat joi de Xinhua, preluată de Agerpres.

Potrivit AFP, bilanţul precedent indica şase morți şi opt persoane dispărute. 

Furtuna care a lovit provincia chineză Fujian, din estul Chinei, a provocat pagube estimate la 7 miliarde de yuani (aproximativ 940 milioane euro), potrivit Xinhua. Joi, aproape de 8.300 de case fuseseră distruse. 

Sosirea Nepartak, care a lovit puternic săptămâna trecută Taiwan-ul, soldându-se cu trei morţi şi aproximativ 300 de răniţi, a fost anticipată în China, unde autorităţile au evacuat peste jumătate de milion de persoane. 

În pofida declinului rapid al intensităţii sale, furtuna a adus ploi torenţiale în regiune. Şase oraşe au fost inundate, iar în două provincii au fost înregistrate precipitaţii record, a mai raportat Xinhua.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...
Ultima oră
Pe aceeași temă