26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialUngaria, acuzată că îi supune la tratamente degradante pe imigranţii din taberele...

Ungaria, acuzată că îi supune la tratamente degradante pe imigranţii din taberele speciale

Mai multe organizaţii neguvernamentale au acuzat miercuri Ungaria că îi supune la ‘tratamente degradante’ pe imigranţii din taberele speciale, păziţi de gardieni şi de câini, relatează AFP, citată de Agerpres

Ostil primirii de refugiaţi, premierul Viktor Orban a ridicat garduri de sârmă ghimpată la frontierele cu Serbia şi Croaţia şi a creat ‘tabere închise’ pentru imigranţii care reuşesc să intre în ţară. “Există gardieni, câini, celule, gratii – nu este vorba nici mai mult nici mai puţin decât de detenţie”, a spus Gabor Gyulai, purtător de cuvânt al ONG-ului Comitetul Helsinki, care urmăreşte respectarea drepturilor omului, cu ocazia prezentării miercuri, la Budapesta, a unui raport realizat cu Cordelia Foundation, care vine în ajutorul solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor din această ţară. 

Condiţiile de primire sunt cu atât mai greu de suportat cu cât ele afectează persoane care au fost deja deseori victime ale violenţelor sau chiar torturii, subliniază acest raport intitulat ‘De la tortură la detenţie’, realizat după 18 luni de anchetă în Ungaria, din iulie 2014 până în ianuarie 2016. 

Condiţiile de viaţă din aceste tabere, care se adaugă la lipsa unui ajutor psihologic, fac să reînvie pentru numeroşi imigranţi traumatismele pe care le-au suferit, estimează ONG-urile. “Persoanele care au fost deja traumatizate nu trebuie să mai fie supuse unor tratamente degradante aici, ci să primească protecţia pe care o merită, nu un traumatism suplimentar”, a afirmat Marta Pardavi, vicepreşedinte al Comitetului Helsinki. 

Potrivit lui Gabor Gyulai, “detenţia solicitanţilor de azil (…) relevă o politică aplicată masiv şi de mult timp în Ungaria, una din foarte puţinele ţări din Uniunea Europeană care acţionează astfel”. Aceste condiţii contravin regulilor europene, care le impun statelor membre să acorde o atenţie specială victimelor actelor de tortură, subliniază autorii raportului. 

Însă “Ungaria nu pare să vrea să respecte regulile europene”, a spus Gyulai. În schimb, “a-i face pe solicitanţii de azil ţapi ispăşitori contribuie la a arăta alegătorilor şi restului lumii că este vorba de cea mai dură ţară şi că suferinţa umană nu contează”, a adăugat el. 

Din 2013 şi până în 2015, peste 9.000 de solicitanţi de azil au fost ‘închişi’ în condiţii contestabile în Ungaria, conform ONG-urilor, care estimează că circa 440 de persoane se aflau în astfel de tabere la 1 februarie.

Cele mai citite

Un nou sondaj Eurobarometru reflectă opiniile și așteptările cetățenilor UE înainte de alegerile europene

Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard arată că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă. “În special, peste trei sferturi dintre...

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă