16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUngaria a reintrodus controale la frontiera cu Slovenia

Ungaria a reintrodus controale la frontiera cu Slovenia

Ungaria a reinstituit temporar controale la frontiera cu Slovenia, în contextul afluxului de refugiaţi, anunţă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, măsura fiind permisă de Tratatul Schengen, informează Mediafax. 

“Am aflat că imigranţii clandestini care nu pot intra în Ungaria din cauza închiderii frontierei cu Croaţia sunt transportaţi pe la graniţa sloveno-ungară”, a explicat Szijjarto, potrivit MTI.

“Am introdus temporar controalele la frontieră, în conformitate cu Tratatul Schengen”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Guvernul Ungariei a informat Slovenia şi Comisia Europeană în legătură cu această decizie.

Ungaria a închis, începând de sâmbătă, frontiera cu Croaţia, astfel că imigranţii extracomunitari aflaţi pe teritoriul croat se îndreaptă spre Slovenia, în drumul spre Austria şi Germania.

Conform Acordului Schengen, în situaţii excepţionale, ţările pot introduce, temporar, controale la frontierele din cadrul spaţiului comun de liberă circulaţie. “În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau de riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile”, se arată în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind funcţionarea Schengen.

Cele mai citite

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă