19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialUNGARIA se opune oricărei SANCȚIUNI din partea UE împotriva POLONIEI

UNGARIA se opune oricărei SANCȚIUNI din partea UE împotriva POLONIEI

Șeful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, a declarat că Ungaria se va opune oricăror posibile sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Poloniei, informează Agerpres.

Orban a făcut vineri această declarație, după o întâlnire recentă cu liderul partidului conservator aflat la putere la Varșovia, relatează Reuters și MTI.

"Uniunea Europeană nu ar trebui să se gândească să aplice vreun fel de sancțiuni împotriva Poloniei, deoarece acest lucru ar necesita unanimitate, iar Ungaria nu va sprijini niciodată niciun fel de sancțiuni împotriva Poloniei", a declarat Orban într-un interviu la postul public de radio Kossuth. "Polonezii merită un respect mai mare", a adăugat el.

Orban s-a întâlnit miercuri cu Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Dreptate și Justiție (PiS), într-o încercare aparentă de a consolida axa eurosceptică ce se dezvoltă în Europa Centrală.

Pe de altă parte, Comisia Europeană poartă discuții cu guvernul de la Varșovia, în privința a două legi foarte criticate introduse de noul guvern polonez. Totuși, este improbabil ca UE să recurgă la măsuri punitive, a declarat joi președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Comisia Europeană va dezbate săptămâna viitoare situația statului de drept în Polonia, în condițiile în care un oficial UE a solicitat o procedură de supraveghere care ar putea duce la suspendarea drepturilor de vot ale Poloniei în Consiliul European.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este gravă și are o capacitate limitată de comunicare

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în continuare gravă şi capacitatea sa de comunicare este limitată după ce a fost miercuri...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă