14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUngaria vrea să-şi schimbe Constituţia pentru a se proteja de terorişti

Ungaria vrea să-şi schimbe Constituţia pentru a se proteja de terorişti

Guvernul ungar a prezentat joi un proiect de amendament constituţional ce vizează întărirea mijloacelor de luptă antiteroristă, un text controversat pe care executivul condus de Viktor Orban îl doreşte adoptat în procedură de urgenţă, după atentatele de marţi de la Bruxelles, transmite AFP, potrivit Agerpres

Proiectul prevede în special întărirea mijloacelor de supraveghere a telecomunicaţiilor, precum şi posibilitatea de supraveghere în timp real a conturilor bancare ale suspecţilor. 
‘Evenimentele de la Paris şi Bruxelles au închis dezbaterea. Ameninţarea teroristă este în creştere’, a declarat joi ministrul de interne, Sandor Pinter, într-o conferinţă de presă la parlament. 

Miercuri, primul ministru Viktor Orban a subliniat că atentatele din capitala belgiană trebuie ‘considerate drept atacuri împotriva Ungariei’ şi că ţara sa trebuie să adopte fără întârziere ‘toate măsurile necesare’ pentru a se apăra. Pe lângă suplimentarea efectivelor şi mijloacelor forţelor de ordine, proiectul de lege prevede obligativitatea ca operatorii de telecomunicaţii să pună la dispoziţie orice informaţie cerută de un judecător. 

Guvernul nu dispune de majoritatea parlamentară de două treimi necesară pentru adoptarea unei revizuiri a Constituţiei. Pentru adoptarea proiectului, ministrul de interne a anunţat că vor fi începute negocieri cu toate partidele din legislativ, în vederea depunerii formale a textului în luna aprilie. 

Organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au denunţat în mod repetat riscurile implicate pentru libertăţile cetăţeneşti de întărirea măsurilor de securitate, avută în vedere de guvernul premierului Orban. Răspunzând acestor critici, ministrul Sandor Pinter a dat asigurări joi că măsurile propuse ‘nu sunt împotriva ungurilor, ci pentru securitatea lor’. 

Partidul socialist (de opoziţie) a reacţionat imediat, anunţând că, în schimbul sprijinului în parlament, va solicita ‘garanţii’ pentru libertăţile cetăţeneşti. ‘Nu vom vota ceva care ar avea drept scop restrângerea drepturilor cetăţenilor ungari în mod nejustificat, fără controale şi garanţii’, au precizat socialiştii, într-un comunicat. 

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă