În pofida consensului afișat între liderii americani și europeni în privința unui nou val de sancțiuni la adresa unor sectoare ale economiei ruse, armonia este înșelătoare. Europenii par mult mai reticenți în aplicarea unor sancțiuni, iar cei mai sceptici par germanii. Dacă Germania renunță să mai susțină integritatea teritorială a Ucrainei, divizarea țării este inevitabilă.
Oficialii Casei Albe au avut mari dificultăți în a explica marți, în cadrul unei audieri în fața Comisiei de Politică Externă a Senatului american, ce anume ar putea determina aplicarea unor sancțiuni mai drastice asupra Rusiei, deși s-au aflat sub tirul criticilor senatorilor membri ai Comisiei pe care secretarul de stat John Kerry a condus-o până să-și preia funcția executivă. În cele din urmă, subsecretarul de stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Victoria Nuland, a declarat că dacă Rusia va trimite trupe în estul Ucrainei în urma referendumurilor privind independența și alipirea la Rusia care vor avea loc duminica aceasta la Donețk și Lugansk, atunci acesta va fi semnalul ce va declanșa lansarea unor sancțiuni care să vizeze sectoarele energetic, financiar și de apărare ale economiei ruse.
Afirmațiile doamnei Nuland s-au făcut ecoul declarațiilor făcute simultan la Washington de secretarul Kerry și șefa diplomației europene, Catherine Ashton. Kerry a avertizat că referendumurile de duminică sunt ilegale și nu vor fi recunoscute de nici o țară civilizată, pentru că nu reprezintă altceva decât repetarea unui act dintr-o piesă de teatru jucată în Crimeea. Sunt mesaje încurajatoare, dar care eludează tensiunile dintre partenerii americani și europeni și mai ales dintre americani și germani în privința aplicării unor sancțiuni extinse.
De ce iubesc germanii Rusia?
Acesta este titlul unui editorial publicat luni de editorul de politică externă al cotidianului Die Welt, Clemens Wergin, dar nu în propriul ziar, ci în New York Times. Potrivit lui Wergin, foști politicieni precum Gerhard Schröder sau Helmut Schmidt, care apar acum la televiziune pentru a declara că „NATO și UE sunt adevărații agresori în Ucraina pentru că au îndrăznit să violeze sfera de influență a Rusiei”, sunt niște ipocriți care nu fac decât să exploateze sentimentele antiamericane ale germanilor, bine cultivate chiar de ruși încă din anii ’80. Jurnalistul german amintește, de asemenea, și de o investigație a cotidianului Welt am Sonntag care a scos la lumină o rețea subterană de suporteri ai Rusiei ce au reușit să modeleze discursul public din Germania. „Chiar și forumurile de dialog Germania-Rusia sponsorizate de guvernul german sunt pline de prieteni ai domnului Putin de partea germană”, scrie Wergin. Acesta susține: „Ne-am obișnuit să credem că Germania este o țară vest –europeană, dar această idee este rezultatul alianțelor din timpul Războiului Rece. Înainte, ea ocupa un loc precar între Vest și Est. Acum, după 25 de ani de la sfârșitul Războiului Rece, societatea germană se îndepărtează din nou de Occident”.
Această tendință „istorică” a Germaniei poate fi o explicație și pentru faptul că guvernul de la Berlin ezită să adere la noua politică de îngrădire a Rusiei promovată de administrația Obama, în pofida asigurărilor și avertismentelor rostite la sfârșitul săptămânii trecute la Washington de către cancelarul Angela Merkel, dar și pentru faptul că sentimentele pro-ruse sunt prezente atât la stânga, cât și la dreapta politicii germane. Philip Missfelder, purtătorul de cuvânt pentru politică externă al grupului parlamentar CDU-CSU, a participat săptămâna trecută alături de Schröder la petrecerea de ziua lui Putin (la care a participat și Putin) de la Sankt Petersburg, călătorie organizată de Nord Stream A.G., deținută majoritar de Gazprom. Un alt lider conservator, vicepreședintele CSU, aripa bavareză a CDU, Peter Gauweiler, a mers chiar mai departe și a criticat decizia guvernului de a trimite militari germani ca observatori OSCE în estul Ucrainei în cadrul echipei care a fost luată ostatică la Slaviansk, dar cumva a uitat să îi condamne pe separatiști. Nici unul dintre cei doi politicieni de rang înalt nu a avut de suferit politic pentru gesturile care contrazic poziția adoptată oficial de cancelarul Merkel.
Bineînțeles, nu numai legăturile istorice și culturale motivează ambivalența germană. Wall Street
Journal amintește că grupuri industriale apropiate de conservatorii germani precum BASF, Siemens, Volkswagen și alții au făcut lobby intens împotriva sancțiunilor extinse împotriva Rusiei, că volumul schimburilor dintre cele două țări a totalizat anul trecut 100 de miliarde de dolari și că Germania are investiții de 22 de miliarde de dolari în Rusia.
Pe acest fond, Ministerul german de Externe a emis marți un avertisment de călătorie în sudul și estul Ucrainei invocând pericolul iminent al unui război civil. În aceeași zi, ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a publicat un articol în mai multe ziare în care vorbește despre confruntările sângeroase de la Odesa ca despre „momentul de cotitură” care ar duce Ucraina spre război.
Deși acest avertisment (pe care nici o altă țară occidentală nu l-a lansat atât de explicit) poate părea un simplu gest de grijă arătată de guvernul german cetățenilor săi, el semnalează de fapt că guvernul german a renunțat la orice speranță și inițiativă de a prezerva integritatea Ucrainei și de a garanta legitimitatea alegerilor prezidențiale ucrainene de pe 25 mai. Or, dacă alegerile prezidențiale (pe care Serghei Lavrov a cerut marți Kievului, după întâlnirea cu Steinmeier, să le amâne) nu se vor putea ține în toată țara și Moscova va recunoaște, cum este de așteptat, referendumurile de la Donețk și Lugansk, atunci Ucraina va fi sfâșiată de facto. Ieri, după întâlnirea avută cu președintele în exercițiu al OSCE, Didier Burkhalter, Putin a cerut „reprezentanților din sud-estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, astfel încât să se creeze condițiile necesare dialogului”, dar nu a spus care anume va fi poziția Rusiei dacă referendumul va fi organizat.
Ce soartă vor avea sancțiunile?
În aceste condiții, întrebarea care se pune este dacă Germania își va respecta cuvântul dat la Washington în privința sancțiunilor. Marți, responsabilul cu sancțiunile al Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite („țarul sancțiunilor“, cum îl numește WSJ), David Cohen, a plecat în turneu în Europa pentru a armoniza pozițiile americane și europene. Turneul a început în Germania și continuă în Franța, Marea Britanie și Israel, într-o încercare de a-i convinge pe europeni că este nevoie de sancțiuni care să-i doară cu adevărat pe ruși.
Baze NATO în Europa de Est
În condițiile în care țări importante precum Germania sau Franța se dovedesc ambivalente în relația cu Rusia (atât Kremlinul, cât și Palatul Elysée au confirmat că Putin va participa pe 6 iunie la ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la Ziua Z, debarcarea în Normandia), generalul Philip Breedlove a evocat la Ottawa posibilitatea stabilirii unor baze militare permanente în estul Europei. „Avem nevoie să evaluăm capacitatea noastră de reacție, disponibilitatea și poziționarea forțelor noastre pentru a fi în măsură să răspundem la această nouă paradigmă”, a explicat comandantul forțelor Alianței. „Este necesar să reevaluăm capacitatea de reacție a forțelor de apărare” a NATO din cauza noilor date din relația cu Rusia, care până în prezent a fost văzută ca un partener. După destrămarea blocului comunist și căderea Zidului de la Berlin în 1989, Alianța a evaluat situația, în care „noi am considerat Rusia mai mult ca un viitor partener”. Întrebarea este dacă și Germania este dispusă să se înscrie în această nouă paradigmă a „Rusiei ca adversar” sau se va menține în aceea a parteneriatului.
