Varşovia: miting de susţinere pentru Lech Walesa

de Carla Popa , 28 februarie 2016 - stire actualizata la ora 22:03, 28 februarie 2016
Varşovia: miting de susţinere pentru Lech Walesa

Mai multe mii de persoane, 15.000 potrivit poliţiei, au manifestat duminică la Gdansk (nord) în sprijinul fostului preşedinte polonez Lech Walesa, acuzat de colaborare cu fosta poliţie secretă comunistă (SB), a constat un corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului, potrivit Agerpres

Reuniţi în piaţa care poartă numele sindicatului Solidaritatea, în apropierea porţii şantierul naval, manifestanţii cu intonat imnul naţional şi au scandat îndelung numele liderului istoric al Solidarnosc, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. 

Lech Walesa, în vârstă de 72 de ani, este acuzat de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski, la putere din octombrie, că a colaborat în anii 1970 cu serviciile secrete comuniste (SB). 

Aceste acuzaţii au fost relansate cu recenta publicare a unor documente descoperite la văduva fostului ministru de interne comunist Czeslaw Kiszczak, decedat în luna noiembrie. 

Lech Walesa, absent de la manifestaţia de la Gdansk, a reafirmat duminică în faţa presei că "totul a fost falsificat". 

Manifestanţii, printre care soţia sa, Danuta, s-au adunat în jurul uriaşului drapel polonez şi a celor trei cruci imense din beton, ridicate în memoria muncitorilor victime ale represiunii comuniste. 

Evenimentul a fost organizat de Comitetul pentru apărarea democraţiei (KOD), o mişcare civică apărută spontan pentru a se opune controversatelor măsuri adoptate de partidul PiS la putere. 

Sâmbătă, la Varşovia, peste 15.000 de persoane au defilat la apelul KOD sub cuvintele de ordine "Noi, poporul", pentru a-şi manifesta solidaritatea cu Lech Walesa şi a apăra democraţia. 

Din noiembrie, KOD organizează manifestaţii ca reacţie la o serie de legi şi demersuri ale conservatorilor vizând Tribunalul Constituţional, media publice şi alte instituţii democratice care au provocat îngrijorare în Polonia şi în cadrul Uniunii Europene.

Comentarii

  • Dragos Chiva

    29 februarie 2016 0:56

    Nu vi se pare ciudat ca mafia securista poloneza nu se lasa pana nu darama unul dintre putinele simboluri reale care au luptat cu adevarat cu comunistii si asta tocmai acum pe vremea democraturii? Nu vi se pare ciudat ca unealta folosita in aceasta actiune este tocmai un partid conservator care nu avea nicio sansa sa existe pe vremea comunistilor? Nu vi se pare ciudat ca niste documente care provin de la un ministru de interne comunist -si care sunt mai mult ca sigur contrafacute- au o mai mare greutate in fata conservatorilor polonezi decat imaginea nestirbita pe care majoritatea polonezilor o au despre Walesa?Nu vi se pare ciudat ca de cate ori aceste organizatii malefice doresc sa darame un dizident local notoriu folosesc aceeasi metoda devenita traditionala anume aceea a deconspirarii unei colaborari inexistente?Nu vi se pare ciudat ca desi suntem in plina democratura nationala si internationala mijloacele murdare ale acestor oameni de tabla au ramas aceleasi?Nu vi se pare ciudat cu cata voiosie se colporteaza astfel de stiri in intreaga lume de catre media internationala actuala care de abia asteapta sa mai dezvaluie un fapt senzational?Nu vi se pare ciudat ca nu exista reactii internationale din partea oamenilor politici de forta ai momentului -multi dintre ei prezenti la diverse ceremonii in care Walesa a fost sarbatorit si felicitat de-a lungul timpului -atunci cand astfel de glumite de presa ne sunt bagate sub nas?

    raspunde comentariului
    • CE CONTRA FACUTE MA ! wALESA A RECUNOSCUT CA A FOST FOST -SECURIST POLONEZ ! deci este bine ca a venit dreapta ca sa faca lumina.

      29 februarie 2016 2:13

      Stinga poloneza este puternica in continuare si a inceput din timp cu bisniteala . Se vede ca baronii rosii s-au bazat pe faptul ca nu vor avea nici un fel d opozitie! Polonezii cu carte striga prin vest ca neo-capitalismul la ei este securist -rosu si este foarte bine ca a venit la putere drepta sa mai scoata la iveala ciuma rosie socialista . Asta e- drepta poloneza asa cum este ea catolica si de la sate a reusit sa dea la oparte pe intelectualii ignoranti si ies gunoaie asa cum a este Walensa la suprafata .

      raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook