18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialVaticanul dezminte că Papa Francisc ar avea o tumoare la creier

Vaticanul dezminte că Papa Francisc ar avea o tumoare la creier

Vaticanul a dezminţit, în noaptea de marţi spre miercuri, o informaţie, publicată de un ziar italian, potrivit căreia Papei Francisc i-ar fi fost depistată o mică “tumoare vindecabilă” la nivelul creierului în urmă cu câteva luni, relatează AFP în pagina electronică, citată de Mediafax. 

“Difuzarea de ştiri nefondate este grav de iresponsabilă şi nu este demnă de atenţie. Papa îşi continuă activitatea foarte intens”, a reacţionat preotul Federico Lombardi, un purtător de cuvânt al Vaticanului.

Potrivit Il Quotidiano Nazionale (QN), preluat de alte publicaţii italiene, “o mică pată de culoare închisă” ar fi fost descoperită la un examen medical efectuat incognito, în urmă cu şapte luni, la un specialist japonez, profesorul Takanori Fukushima, la clinica San Rossore di Barbaricina, în apropiere de Pisa.

Medicul n-ar fi considerat utilă o intervenţie chirurgicală, apreciind că tumoarea este vindecabilă.

Directorul ziarului, Andrea Cangini, a reacţionat miercuri dimineaţa la dezminţirea Vaticanului.

“Această dezminţire era de înţeles şi aşteptată. Am reţinut mult timp această informaţie, pentru a face toate verificările. Nu avem nici cea mai mică îndoială că este fondată”, a declarat el.

Papa Francisc, în vârstă de 78 de ani, este extrem de ocupat, în pofida faptului că a dat, uneori, semne bruşte de oboseală şi că i s-a mai întâmplat să-şi anuleze vreun angajament în ultimul moment.

În interviuri, el şi-a exprimat sentimentul că mai are doar câţiva ani de trăit, dar nu a vorbit niciodată despre vreo boală anume. El s-a declarat, în mai multe rânduri, obosit de călătoriile sale, dar se pregăteşte să plece în Africa, într-o vizită de cinci zile foarte încărcată, la sfârşitul lui noiembrie.

Cele mai citite

Bărbatul suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de opt ani din comuna Albeşti a fost prins

Bărbatul suspectat de violarea și uciderea fetiței de opt ani din comuna Albești a fost capturat de polițiști, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...

Gheorghe Hagi, nostalgic înainte de meciul de “ADIO” al “Generației de Aur”: “Timpul s-a scurs, au trecut ani mulţi… “

Gheorghe Hagi, legendă a fotbalului românesc și fost căpitan al primei reprezentative de fotbal a României, a făcut declarații emoționante sâmbătă, în cadrul unei...

Bărbatul suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de opt ani din comuna Albeşti a fost prins

Bărbatul suspectat de violarea și uciderea fetiței de opt ani din comuna Albești a fost capturat de polițiști, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...
Ultima oră
Pe aceeași temă