16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialVeşti bune pentru refugiaţii sirieni: Erdogan vrea să le acorde cetăţenie turcă

Veşti bune pentru refugiaţii sirieni: Erdogan vrea să le acorde cetăţenie turcă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă seară că guvernul lucrează la un proiect care, pe termen lung, le-ar permite refugiaţilor sirieni să obţină cetăţenia turcă dacă o doresc, relatează AFP.

"Vreau să anunţ o veste bună. Îi vom ajuta pe prietenii noştri sirieni oferindu-le şansa, dacă doresc, să primească cetăţenia turcă", a spus liderul turc într-un discurs susţinut în provincia Lilis (în sudul Turciei), la frontiera cu Siria, cu ocazia unei ceremonii prilejuite de sărbătoarea Ramadanului, a transmisa presa locală.

Ministerul de Interne ar urma să anunţe în scurt timp procedura de urmat pentru naturalizare, a spus el, fără a face alte precizări despre această iniţiativă care riscă să provoace controversă.

"Vă considerăm fraţii şi surorile noastre, nu sunteţi departe de patria voastră, ci doar de căminele şi de pământurile voastre, deoarece Turcia este de asemenea patria voastră", a adăugat Erdogan în faţa unui grup de refugiaţi sirieni.

Turcia a primit pe teritoriul său circa 2,7 milioane de sirieni care au fugit de războiul civil din ţara lor. Conform legislaţiei din Turcia, aceşti sirieni nu sunt, juridic, refugiaţi, ci 'invitaţi'. Guvernul turc a acordat deja permise de muncă şi de rezidenţă unui grup restrâns de sirieni.

Declaraţiile lui Erdogan au declanşat o polemică pe reţelele de socializare, unde multe persoane au ridicat semne de întrebare în legătură cu oportunitatea acestui proiect.

 

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă