15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVeto-ul președintelui Obama asupra legii ce permite acționarea Arabiei Saudite în instanță...

Veto-ul președintelui Obama asupra legii ce permite acționarea Arabiei Saudite în instanță a fost respins de senat

Senatul american a respins miercuri cu o largă majoritate veto-ul președintelui Barack Obama asupra legii care permite supraviețuitorilor și familiilor victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 să dea în judecată Arabia Saudită, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.

În orele următoare Camera Reprezentanților se va pronunța de asemenea prin vot asupra acestei chestiuni, iar dacă cel puțin două treimi dintre membrii ei vor vota pentru legea intitulată ‘Justice Against Sponsors of Terrorism Act’ (Justiție împotriva sponsorilor terorismului), atunci ar fi pentru prima dată când președintele Obama își va vedea anulat un veto asupra unei legi.

Liderul de la Casa Albă a recurs la acest veto pentru a bloca aplicarea respectivei legi, în baza căreia supraviețuitorii și familiile victimelor atacurilor de 11 septembrie ar putea să dea în judecată Arabia Saudită.

Barack Obama a invocat faptul că această lege ar slăbi principiul imunității care protejează statele (și pe diplomații acestora) de proceduri judiciare și riscă, printr-un efect de bumerang, să expună Statele Unite la procese în diverse tribunale din întreaga lume.

Actul normativ a iritat monarhiile din Golf, care au avertizat că adoptarea acestui text ar putea crea “un grav precedent”.

Dintre cei 19 atentatori de la 11 septembrie 2001, 15 erau cetățeni saudiți, dar implicarea Arabiei Saudite, aliat al Statelor Unite, nu a fost demonstrată prin dovezi de necontestat, potrivit unui raport american de anchetă.

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă